Social

Peste 1.300 mc de material lemnos confiscat, în Mureș

Poliția Română a desfășurat săptămâna aceasta o amplă acțiune în județ pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori din fondul forestier național.

Au fost verificate 3 ocoale silvice și activitățile desfășurate de 5 agenți economici

Care au fost rezultatele, ne spune purtătorul de cuvânt al IPJ Mureș, Ramona Varodi :

În cadrul acțiunii, au fost constatate 19 infracțiuni, fiind întocmite acte procedurale de sesizare din oficiu, conform prevederilor Codului de Procedură Penală, pentru 6 infracțiuni de tăiere fără drept de arbori, 6 fapte de furt de arbori, 2 infracțiuni de fals intelectual și câte o faptă de fals în înscrisuri sub semnătura privată, uz de fals și fals informatic, precum și câte o infracțiune prevăzute de Legea 129/2019, privind prevenirea și combaterea spălării banilor și Legea 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

De asemenea, au fost descoperiți 77,56 mc de masă lemnoasă provenită din tăieri fără drept de arbori. Au fost aplicate 38 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 219.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice. Ca măsuri complementare, au fost confiscați 1.338,87 mc de material lemnos, dintre care faptic 616,09 mc și valoric 722,78 mc, în valoare de 138.316,13 lei.

La acțiune au participat și polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene Mureș, Suceava, Neamț, Cluj, Alba, Covasna, Vrancea și Brașov.

De asemenea, s-a acționat în colaborare cu specialiști silvici din cadrul Ministerului Apelor și Pădurilor – gărzile forestiere din Cluj, Focșani, Oradea, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Suceava și Timișoara.

Acțiunea a beneficiat de suportul Inspectoratului General de Aviație din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Bianca Tomuț

The post Peste 1.300 mc de material lemnos confiscat, în Mureș appeared first on Radio Romania Targu Mures.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Peste 1.300 mc de material lemnos confiscat, în Mureș

Credit autor: MIRELA ROTAR.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button