Social

„Răzbunarea” unui mureşean: A sunat la 112 şi a minţit că mama sa a fost înjunghiată!

Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Reghin au luat ieri, măsurile legale faţă de un minor de 15 ani, pentru efectuarea unui apel fals la numărul unic de urgenţă 112.

Potrivit Biroului de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, miercuri, 7 august, în jurul orei 21.30, poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Reghin au fost sesizaţi de un minor cu privire la faptul că mama sa, în timp ce se afla în locuinţa situată în cartierul Unirii din localitate, a fost înjunghiată de mai multe ori de către tatăl său, după care acesta ar fi fugit din locuinţă.

„Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi au constatat că cele sesizate nu se confirmă şi că în imobilul respectiv locuia o familie ce aveau o fată minoră, dar că nu aceştia au efectuat apelul la 112. În urma verificărilor efectuate, la data de 8 august poliţiştii au identificat minorul ce a efectuat apelul fals, acesta având 15 ani şi fiind din municipiul Reghin. Minorul şi-a motivat gestul spunând că era supărat pe părinţii fetei deoarece nu îi permiteau să aibă o relaţie de prietenie cu aceasta. La data de 8 august, poliţiştii au luat măsurile legale faţă de minor. Rugăm cetăţenii să apeleze numărul unic de urgenţă 112 doar în cazul unei urgenţe. Apelurile false conduc la irosirea resurselor umane şi logistice, în plus împiedicând utilizarea acestora pentru intervenţia în vederea soluţionării unor urgenţe reale”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş.

(Redacţia)

 

Post-ul „Răzbunarea” unui mureşean: A sunat la 112 şi a minţit că mama sa a fost înjunghiată! apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: „Răzbunarea” unui mureşean: A sunat la 112 şi a minţit că mama sa a fost înjunghiată!

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button