Social

Restricții de circulație în Miercurea Ciuc cu ocazia vizitei Papei

Autoritățile locale au impus restricții de circulație totale sau parțiale cu o zi înainte de sosirea Papei Francisc la locul de pelerinaj din Șumuleu Ciuc, dar și în centrul municipiului Miercurea Ciuc.
În 31 mai vor avea acces doar autovehiculele persoanelor care locuiesc sau muncesc în zonă sau care fac dovada că au cazare rezervată în aceste locuri.
În aceeași zi, de la ora 12,00 și până în 1 iunie, ora 18,00, este interzisă total circulația în zona de pelerinaj și pe străzile adiacente.
Pot intra doar autovehiculele înaltelor fețe bisericești sau înalți demnitari și mașinile care transportă persoane cu handicap, cu condiția să aibă loc de parcare asigurat în curtea Asociației Caritas.
În ziua evenimentului, în data de 1 iunie, accesul pelerinilor pe dealul Șumuleu se va face exclusiv pietonal, a precizat pentru Radio Târgu-Mureș responsabilul de comunicare din partea organizatorilor, pr. Stelian Vereș:

Bineînțeles, drumul acesta (către Sanctuar) este parcurs pe jos pentru că, la acea oră când ajung pelerinii, deja străzile care conduc spre locul de desfășurare a Sfintei Liturghii vor fi închise. Oricine dorește să vadă străzile unde se pot face parcările pot să acceseze pagina noastră de internet, Pontifex.ro sau pot să acceseze pagina de internet a Primăriei din Miercurea Ciuc și acolo pot găsit atât coordonatele GPS cât și harta unde se pot face aceste parcări.

Papa Francisc va efectua o vizită apostolică în România, în perioada 31 mai – 2 iunie, urmând să fie prezent în orașele București, Iași și Blaj, precum și la Sanctuarul marian de la Șumuleu Ciuc.

Cristina Bulbescu

The post Restricții de circulație în Miercurea Ciuc cu ocazia vizitei Papei appeared first on Radio Romania Targu Mures.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Restricții de circulație în Miercurea Ciuc cu ocazia vizitei Papei

Credit autor: MIRELA ROTAR.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button