Transportatorii români pot intra în procesul împotriva producătorilor de camioane europeni, acuzaţi de formarea unui cartel

transportatorii-romani-pot-intra-in-procesul-impotriva-producatorilor-de-camioane-europeni,-acuzati-de-formarea-unui-cartel

Firmele româneşti de transport de marfă se pot înscrie, până la sfârşitul acestei luni, pe site-ul cartelcamioane.ro, în procesul împotriva producătorilor de camioane europeni, acuzaţi de formarea unui cartel.

Anunţul a fost făcut, ieri, de secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România, Radu Dinescu, după ce Comisia Europeană a constatat că şapte mari producători de camioane au format un cartel, între anii 1997 şi 2011 şi s-au coordonat la stabilirea preţurilor şi la introducerea de noi tehnologii.

În această perioadă, în România au fost comercializate peste 50 de mii de camioane, iar despăgubirea pe care o pot primi firmele de transport poate ajunge la 10.000 de euro, pentru un vehicul.

The post Transportatorii români pot intra în procesul împotriva producătorilor de camioane europeni, acuzaţi de formarea unui cartel appeared first on Radio Romania Targu Mures.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Transportatorii români pot intra în procesul împotriva producătorilor de camioane europeni, acuzaţi de formarea unui cartel

Credit autor: MIRELA ROTAR.

Recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.