Sport

Adrian Mutu, în vizită la Sighișoara

În urma invitației transmise de primarul municipiului Sighișoara, prof. Ovidiu-Dumitru Mălăncrăvean și de reprezentanții Clubului Sportiv Municipal Sighișoara, Adrian Mutu, selecționerul reprezentativei U21 a României la fotbal, a fost prezent luni, 15 iunie, la Sighișoara.

În deplasarea sa la Sighișoara Adrian Mutu a fost însoțit de Adrian Dumitru Borza, ex-fotbalist la echipe de primă ligă, precum Universitatea Cluj, Petrolul Ploiești, ASA Târgu Mureș și Gloria Bistrița.
Potrivit Biroului de presă al Primăriei municipiului Sighișoara, întâlnirea a avut loc în Sala Festivă a Primăriei, iar în cadrul acesteia au fost discutate aspecte legate de o viitoare colaborare pentru susținerea fotbalului juvenil sighișorean. La întâlnire a fost prezent și directorul Clubului Sportiv Municipal Abrudan Cosmin și antrenorul Lazăr Alexandru.

”Am venit să discutăm despre fotbal, sigur o să fie o discuţie constructivă, sper să pot ajuta cu sfaturi şi să pot răspunde la întrebări despre fotbal. Mă bucur că pot da o mână de ajutor, chiar dacă este foarte mică, pentru dezvoltarea fotbalului în această zonă care, în ultimul timp, nu a fost chiar aşa de dezvoltată. Sper ca această echipă, a Clubului Sportiv Municipal Sighişoara, să aibă rezultate pe viitor iar fotbalul, şi sportul în general, să se dezvolte şi să atragă cât mai mulţi copii, pentru că avem nevoie pentru sănătatea lor, apoi să ne gândim la performanţă”, a declarat Adrian Mutu, citat de www.agerpres.ro.
Selecționerul Adrian Mutu a oferit tânărului fotbalist Ionuț Aparascăi o pereche de ghete, ca recunoaștere a meritelor sale fotbalistice, acesta fiind un jucător de perspectivă, crescut la Școala de fotbal ”Liviu Antal” Sighișoara, care a jucat o perioadă și la CSM Sighișoara , ultima echipă la care acesta a evoluat fiind ‘Viitorul” Cluj Napoca.
”Ne bucură că sunteţi alături de noi pentru că am început un pionierat în ceea ce priveşte Clubul Sportiv Municipal şi avem şi o echipă de fotbal. Faptul că sunteţi astăzi la Sighişoara îi va motiva pe copiii noştri, cei care îşi îndreaptă atenţia spre fotbal. Probabil că sunt supăraţi că nu au putut participa la această întâlnire, din cauza restricţiilor impuse, dar sunt sigur că ar fi cerut foarte multe autografe. Faptul că unul dintre ce mai mari fotbalişti ai noştri este la Sighişoara, ne bucură foarte mult. Având în vedere că Sighişoara este în mijlocul ţării, vă invităm cu mare drag ori de câte ori treceţi pe aici, să vă simţiţi ca acasă”, a afirmat prof. Ovidiu-Dumitru Mălăncrăvean, primarul municipiului Sighișoara.

(Redacția)

 

 

Post-ul Adrian Mutu, în vizită la Sighișoara apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Adrian Mutu, în vizită la Sighișoara

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button