

Jucătorul Amedeo Casale nu va mai continua la echipa de baschet din cadrul CSM Târgu Mureș. Deși mai avea un an de contract, jucătorul a solicitat rezilierea acestuia din motive personale. Cererea sa a fost transmisă conducerii clubului printr-o scrisoare, în care Casale a subliniat că decizia nu are legătură cu echipa, stafful sau conducerea. El a menționat că dorește să își caute un angajament mai aproape de București, din motive familiale.
Conducerea clubului a înțeles situația și a ajuns, de comun acord cu jucătorul, la încetarea colaborării. În mesajul său, Amedeo Casale a transmis următoarele:
„Motivul pentru care, din păcate, am ales să cer încetarea colaborării este unul familial și nicidecum legat de echipă, staff sau conducere. Personal, a fost o decizie grea pe care a trebuit să o iau pentru că mă simt foarte bine la Târgu Mureș, atât ca și jucător, dar și în ceea ce privește viața de zi cu zi alături de soția mea, aici în oraș. Doresc să închei prin a-mi cere scuze pentru situația creată și prin a vă mulțumi pentru tot, dar mai ales pentru înțelegerea acordată”.
Clubul îi mulțumește lui Amedeo Casale pentru implicarea sa și pentru perioada petrecută la Târgu Mureș.
(D.C.)
Post-ul Amedeo Casale se desparte de CSM Târgu Mureș apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: Amedeo Casale se desparte de CSM Târgu Mureș
Credit autor: redactia.
