Sport

ASA Târgu Mureș se pregătește pentru duelul cu CS Tunari: „Cel mai important meci de final de an”

Joi, 20 noiembrie 2025, la baza Trans-Sil din Târgu Mureș a avut loc conferința de presă înaintea partidei dintre ASA Târgu Mureș și CS Tunari, programată sâmbătă, 22 noiembrie. La întâlnire au participat antrenorul principal Eusebiu Tudor, jucătorul Robert Geantă și team manager-ul Sorin Dumbrăvean, care au vorbit despre dificultatea meciului și importanța punctelor puse în joc.

Antrenorul Eusebiu Tudor a transmis că disputa cu CS Tunari este, în opinia lui, una dintre cele mai importante ale finalului de an. Acesta a analizat parcursul adversarilor și a subliniat că poziția lor din clasament nu reflectă neapărat nivelul real al echipei.

„Meciul cu CS Tunari probabil va fi cel mai important al acestui final de an. După ce am urmărit jocurile lor, am văzut o echipă cu experiență, cu jucători obișnuiți cu Liga a II-a și chiar cu Liga I. Rezultatele lor nu arată exact valoarea pe care o au. Dacă ne uităm pe desfășurarea jocurilor, vedem că în minutul 88 cu Steaua era 1-1 și au pierdut după minutul 89-92. În meciul cu Dinamo București aveau 1-0 în minutul 87 apoi s-a întors rezultatul și au pierdut cu 3-1. Vedem că cu CSM Reșița era 0-0 și au pierdut în minutul 95 dintr-un penalty. Deci deși au pierdut, au pierdut foarte greu și aici mă refer la meciurile pe care le-au disputat pe terenul propriu. Este o echipă pe care dacă noi o lăsăm să se expirme la valoarea jucătorilor ei, putem avea probleme. Mai sunt patru etape până la încheierea sezonului de iarnă și acum contează ca noi să menținem ritmul și să rămânem între echipele care luptă pentru Play-Off”, a declarat acesta.

Fotbalistul Robert Geantă a întărit ideea că echipa trebuie să rămână concentrată și să continue seria rezultatelor pozitive: „Știm cât de important este acest meci. Trebuie să legăm victoriile și să rămânem sus în clasament. Întâlnim o echipă puternică, cu jucători experimentați și cu un antrenor nou. Noi suntem pregătiți să punem în teren tot ceea ce ni se transmite și să obținem cele trei puncte”.

În încheiere, antrenorul Eusebiu Tudor a precizat că terenul și condițiile meteo nu ar trebui să fie un impediment: „Trebuie să ne impunem prin joc. Din ce am văzut, terenul este bun și vremea ne va ajuta. Dar, indiferent de condiții, trebuie să jucăm și să avem rezultate.”

În momentul de față, ASA Târgu Mureș ocupă locul 2 în clasament cu 26 de puncte, imediat după ocupanta locului 1, Corvinul, cu 33 de puncte. Adversara echipei mureșene de sâmbătă ocupă la momentul actual locul 20, cu 8 puncte.

Diana CĂRBUREAN

Post-ul ASA Târgu Mureș se pregătește pentru duelul cu CS Tunari: „Cel mai important meci de final de an” apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: ASA Târgu Mureș se pregătește pentru duelul cu CS Tunari: „Cel mai important meci de final de an”

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button