

La turneul de tenis de masă United States Smash 2025, desfășurat în Las Vegas, românii au intrat în fazele eliminatorii ale probelor de dublu, cu rezultate amestecate, dar cu un debut promițător pentru multe dintre perechile tricolore.
Pe tabloul de dublu feminin, trei echipe cu jucătoare din România s-au calificat în optimile de finală. Printre ele se numără și perechea formată din Andreea Dragoman și Yangzi Liu (Australia). Cele două au câștigat clar primul meci, 3-0 (11-7, 11-3, 11-9), în fața mexicanelor Arantxa Cossio și Clio Barcenas. Dragoman este numărul 42 mondial, în timp ce partenera sa ocupă locul 25.
Potrivit Federației Române de Tenis de Masă, în proba de dublu mixt, Eduard Ionescu și Bernadette Szocs au fost aproape de o revenire spectaculoasă. Cei doi au pierdut cu 2-3 (5-11, 9-11, 11-8, 11-3, 5-11) meciul împotriva perechii braziliene Guilherme Teodoro/Giulia Takahashi, favoriți 15. Românii au revenit de la 0-2 la seturi, dar nu au reușit să păstreze ritmul în setul decisiv.
Ovidiu Ionescu a făcut pereche în aceeași probă cu Barbora Varady (Slovacia). Cei doi au început bine meciul contra sud-coreenilor Lim Jonghoon și Shin Yubin, medaliați cu bronz la Campionatele Mondiale și locul 3 mondial. Ionescu și Varady au câștigat clar primul set, însă nu au mai reușit să mențină avantajul și au pierdut cu 1-3 (11-4, 9-11, 9-11, 6-11).
(D.C.)
Sursa foto: Federația Română de Tenis de Masă
Post-ul Bernadette Szocs, aproape de sferturi la dublu mixt în Las Vegas apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: Bernadette Szocs, aproape de sferturi la dublu mixt în Las Vegas
Credit autor: redactia.

