Sport

CSM Târgu Mureș ratează la limită victoria cu Sibiu

CSM Târgu Mureș a fost la un pas de un rezultat mare în turul Cupei României, însă a cedat dramatic pe terenul celor de la CSU Sibiu. Miercuri, 17 decembrie, într-o partidă intensă, mureșenii au pierdut la limită cu scorul de 97-96 (27-33, 31-29, 21-23, 18-11), după un meci în care au arătat mult caracter și au condus o bună parte din timp. La pauză, echipa din Târgu Mureș avea un avantaj de patru puncte, 62-58, însă repriza secundă a adus un alt scenariu.

La capătul meciului, antrenorul principal al CSM Târgu Mureș, Faragó Péter, a vorbit deschis despre desfășurarea partidei și despre problemele întâmpinate, păstrând însă un ton optimist înaintea returului. Declarația sa, făcută după confruntarea pierdută la limită, reflectă atât nemulțumirile, cât și încrederea în șansele echipei.

„Am început din nou foarte bine meciul, însă am fost neatenți la contraatacurile lor. În prima repriză am jucat excelent. Din păcate, în partea a doua aruncările noastre nu au mai intrat la fel, iar după cele 14 pase decisive din prima repriză, în cea de-a doua mingea nu a mai circulat așa cum ar fi trebuit, dar… Nu pot trece cu vederea faptul că, de mai multe meciuri, arbitrii greșesc foarte mult în defavoarea noastră. Chiar și în meciul de astăzi, criteriul de acordare a faulturilor nu a fost unul unitar, s-au comis erori grave la faza de goaltending, iar și masa oficială a greșit. Îmi pare rău, dar nu putem juca într-un asemenea „vânt din față”, în condițiile în care, la un avantaj de 7 puncte, ni se ia mingea de patru ori consecutiv. Ne-am îndeplinit obiectivul pentru care am venit. Așteptăm continuarea de la un handicap de doar un punct, unde sperăm ca, în condiții egale, să reușim calificarea”, a declarat acesta.

Diferența minimă de pe tabelă păstrează deschisă lupta pentru calificare, iar returul bate la ușă. Chiar în pragul Crăciunului, pe 23 decembrie, CSM Târgu Mureș va primi vizita celor de la CSU Sibiu în Sala de Sport „Simon Ladislau”. Cu sprijinul publicului și cu o miză uriașă în joc, mureșenii vor încerca să întoarcă soarta duelului și să continue pozitiv mai departe în Cupa României.

Diana CĂRBUREAN

Post-ul CSM Târgu Mureș ratează la limită victoria cu Sibiu apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: CSM Târgu Mureș ratează la limită victoria cu Sibiu

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button