De vorbă cu una dintre componentele „echipei de aur” ale handbalului mureșean

de-vorba-cu-una-dintre-componentele-„echipei-de-aur”-ale-handbalului-muresean

Cu ocazia evenimentului organizat de Clubul Sportiv Mureșul Târgu-Mureș la împlinirea a 60 de ani de la înființare, cea mai numeroasă participare a fost din partea secției de handbal, secție care nu mai este activă de foarte mulți ani. Echipa de handbal feminin din anii 80 a fost însă una dintre cele mai iubite dintre jocurile sportive ale acelor ani. Sala Sporturilor din Târgu-Mureș a fost deseori neîncăpătoare la partidele fetelor care cucereau Cupa României în 1987, reușeau eventul campionat-cupă după un an și ajungeau apoi până în semifinalele Cupei Campionilor Europeni, cum era numită actuala Liga Campionilor. Cu puține excepții, acestea fiind fostele componente care nu se află în țară, majoritatea celor care au scris istorie pentru handbalul mureșean au fost prezente la aniversare. Printre îmbrățișări, schimb de adrese de mail și numere de telefon, am stat de vorbă cu fosta extremă dreapta, Adriana Bărbat (a treia din rândul de jos), care are cu doi ani peste vârsta clubului.

Reporter: Ce a însemnat clubul Mureșul și handbalul pentru tine?

Adriana Bărbat: Sunt foarte multe de spus aici. Clubul împlinește 60 de ani, eu am ajuns la Mureșul în 1977, unde am evoluat până în 1990, iar înainte am jucat alți patru ani la Voința Sighișoara, de unde am și venit la Mureșul. Perioada petrecută aici aș putea spune că a fost cea mai frumoasă din viața mea, cei mai frumoși ani, iar handbalul pot spune că a fost viața mea. Dacă ar fi să mă mai nasc o dată, m-aș dedica tot numai handbalului.

Rep.: Ce perspective vezi pentru handbalul mureșean, acum cu o nouă echipă de fete?

A.B.: Sincer, nu cred că performanța reușită de noi va putea fi egalată vreodată. Mi-aș dori acest lucru, orașul acesta ar merita, dar perspectivele nu sunt cele mai favorabile în ziua de azi. Este o echipă, dar am îndoieli în ceea ce privește viitorul. Acum nu se mai poate face o echipă de valoare fără bani. Handbalul, la fel ca în multe alte sporturi, a devenit o afacere pentru unii și cu greu poți menține jucătoarele de valoare fără bani.

Rep.: Sunt jucătoare tinere, localnice, care nu vor să plece până nu termină și școala.

A.B.: Da, este adevărat, dar acestea cu greu mai pot fi menținute la echipă. Mai mult, o echipă de valoare are nevoie și de jucătoare cu experiență. Doar cu cele tinere nu poți ajunge departe, iar acestea, după ce termină școala își iau zborul cum se zice, merg la echipe valoroase, unde li se oferă și salarii din care își pot asigura viitorul. Fiecare se gândește la viitor, iar în ziua de azi dacă nu le plătești, jucătoarele pleacă. Totul era diferit în urmă cu zeci de ani.

Rep.: Să revenim la acei ani. Ce te-a marcat mai mult?

A.B.: Cum spuneam, în 1977, când am venit la Mureșul antrenor era Vili bacsi, cum i se spunea (n.r.: Valentin Szabo-Pop). După mulți ani de muncă a venit perioada de glorie a echipei construită de Kulcsar, continuată apoi de Bartha, finalizată de Ionescu. Atunci am câștigat mai întâi Cupa României, apoi și campionatul și am ajuns departe în Cupa Campionilor. Trebuie să subliniem însă un aspect foarte important, care nu trebuie neglijat. Toată echipa era alcătuită din jucătoare localnice, târgumureșene sau din județ, singura din țară la acea vreme. Acest lucru este tot mai rar întâlnit în ziua de azi, iar menținerea lor devine dificilă când te ridici la un anumit nivel.

Rep.: Ai și regrete din acea perioadă?

A.B.: Este greu de spus după atâția ani, când s-au schimbat atâtea. N-aș putea spune că am mari regrete, doar că poate că puteam face mai mult, poate puteam câștiga o cupă europeană, dar n-a fost să fie. Acestea pot fi cele mai mari regrete ale unui sportiv la încheierea carierei, dar vremurile erau mult diferite.

Rep.: Cum ar arăta o paralelă între condițiile de atunci și cele de azi?

A.B.: Diferențele sunt enorme, indiferent din ce unghi privim lucrurile. Pe vremea noastră condițiile erau precare din toate punctele de vedere. Se juca și în aer liber, nu erau săli, nu aveam echipamente de calitate. Acum, de la cele mai mici categorii copii au echipamente de firmă din cap până în picioare, dar le lipsește ambiția și dăruirea pe care o aveam noi. Este adevărat, pe vremea noastră nu existau tentațiile de azi. Nu erau telefoane mobile și internet, nu aveam laptopuri. Atunci ne axam fiecare pe ce pasiuni avea, în limita posibilităților, sport sau muzică, dar dăruirea era totală, fără ca cineva să se gândească la diferite avantaje materiale.

Rep.: Cineva din familie continuă tradiția familiei?

A.B.: Este chiar un mare regret pentru mine. Practicarea sportului te menține mai sănătos, mai tânăr, dar din păcate amă ramas singura, nimeni nu a moștenit nici talentul, nici dăruirea.

În foto 2: Cu fosta coechipieră Adriana Egri (Vodă)

Post-ul De vorbă cu una dintre componentele „echipei de aur” ale handbalului mureșean apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: De vorbă cu una dintre componentele „echipei de aur” ale handbalului mureșean

Credit autor: redactia.

Recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.