Sport

FOTO: ACS Peak Performance, succes răsunător la Campionatul Național de Cyclocross

Duminică, 12 ianuarie, echipa ACS Peak Performance a fost prezentă la Campionatul Național de Ciclocross desfășurat la Domeniul Cantacuzino Florești, unde clubul sportiv a avut onoarea de a participa cu 8 tineri sportivi din categoriile B, A și cadeți.

În categoria B (11-12 ani), lupta pentru locul întâi a fost strânsă, cu patru dintre sportivi luptându-se pentru podium. Bányai Panna a reușit să își adjudece locul întâi, devenind astfel Campioană Națională, în timp ce Vass Máté s-a clasat pe locul al doilea, iar Szigyártó Ákos a obținut locul al treilea. De asemenea, Szigyártó Apor a încheiat competiția pe locul al cincilea.

În categoria A (13-14 ani), Bányai Zsófia a reușit să obțină locul al doilea, iar Takács Zsófia s-a clasat pe locul al treilea. Ambele fete au arătat rezultate excelente datorită muncii și dedicării lor constante, iar Szigyártó Zalán a fost un alt sportiv remarcabil al echipei, terminând competiția pe locul al cincilea.

Categoria de cadeți a fost reprezentată de Bartha Milán, unul dintre cei mai promițători tineri cicliști ai echipei, care este deja o speranță mare atât în ciclism, cât și în duatlon. Deși a avut parte de un incident nefericit, cu o căzătură și două schimbări de bicicletă, Milán nu s-a dat bătut, a reușit să-și mențină distanța față de primul concurent, obținând locul doi.

(D.C.)

Sursa foto: Federația Română de Ciclism

Post-ul FOTO: ACS Peak Performance, succes răsunător la Campionatul Național de Cyclocross apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: FOTO: ACS Peak Performance, succes răsunător la Campionatul Național de Cyclocross

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button