Sport

Germania, în semifinale la fotbal tineret

Duminică, 23 iunie, la Campionatul European de fotbal pentru tineret din Italia și San Marino, au avut loc ultimele jocuri din grupa B: Danemarca – Serbia 2-0 (la Trieste) și Austria – Germania 1-1 (la Udine). Pe locul întâi a terminat Germania (cu 7 puncte, a doua calificată în semifinale, după Spania), urmată de Danemarca (6 puncte), Austria (4 puncte) și Serbia (fără niciun punct).

Ultimele întâlniri din grupa C sunt programate luni, 24 iunie: Franța – România (de la ora 22:00, pe stadionul „Dino Manuzzi” din Cesena) și Croația – Anglia (începând cu ora 22:00, pe stadionul „Serravalle” din San Marino). În clasament conduce România (cu 6 puncte, golaveraj 8-3), urmată de Franța (tot cu 6 puncte, golaveraj 3-1), Anglia și Croația (ambele fără niciun punct). Tricolorii, antrenați de Mirel Rădoi, sunt cu un pas în semifinalele Campionatului European.

Pentru a evolua în penultimul act, României îi trebuie măcar un egal cu Franța, ori să piardă nu la mai mult de două goluri diferență.

Turneul final se desfășoară în intervalul 16-30 iunie și este alcătuit din trei grupe a câte patru echipe. Câștigătoarele grupelor și cea mai bună ocupantă a locului secund se vor califica în semifinale.

Joi, 27 iunie, sunt programate semifinalele: Spania – 2B/2C/1C (de la ora 19:00, pe „Stadio Renato Dell’Ara” din Bologna) și Germania (FOTO de arhivă, cu nemții în alb-negru) – 2A/1C (de la ora 21:45, pe „Stadio Mapei” din Reggio Emilia).

Sâmbătă, 30 iunie, de la ora 21:45, pe „Stadio Friuli” din Udine, va avea loc finala.

Septimiu Cioloboc

The post Germania, în semifinale la fotbal tineret appeared first on Radio Romania Targu Mures.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Germania, în semifinale la fotbal tineret

Credit autor: MIRELA ROTAR.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button