Sport

Înot: Rezultate excelente în America pentru trei sportivi mureșeni

Sportivii din cadrul CSM Târgu Mureș – studenţi în Statele Unite ale Americii – au reuşit în ultima perioadă câteva rezultate notabile la concursurile de înot la care au participat.

Astfel Daniel Nicuşan, Mészáros Balázs și Fángli Henrietta au cucerit o serie de medalii la campionatele universitare, dar au stabilit şi câteva recorduri individuale.

Potrivit CSM Târgu Mureș, Daniel Nicușan a participat la America East Conference Championship (Campionatul Confeinţei de Est al Americii), unde a obţinut următoarele rezultate:

Locul I la 200 yd mixt, cu timpul de 1:46.36;

Locul I la 100yd bras cu 52.57 secunde, (nou record UMBC – University of Maryland, Baltimore County), este al 57-lea timp din topul NCAA Division 1;

Locul I la 200yd bras cu timpul 1:55.58 (nou record universitar UMBC);

Locul I cu ştafeta 4x50yd liber;

Locul II cu ştafeta 4x100yd mixt, unde a înotat brasul;

Locul III cu ştafeta de 4x50yd mixt al Universităţii, unde a înotat brasul.

Totodată, Daniel a primit şi câteva distincţii speciale:

– AESD Championship Swimmer of the Meet Award;

– David Alexander Award (a acumulat cele mai multe puncte în 4 ani la Campionatul Conferinţei);

– Numele lui este înscris de către America East Conference în “All-Academic Team” 2023-2024.

Mészáros Balázs a participat la Campionatul Conferinţei Atlanticii de Sud, unde a înotat în 4 probe individuale (100y bras, 100y fluture, 200y bras, 200y mixt şi a făcut parte din 3 ştafete (4×50 liber, 4×200 liber, 4×100 mixt).

„În fiecare dintre probele individuale a stabilit recorduri individuale. Balázs a devenit campion al Conferinţei la 200 yarzi bras şi a obţinut locul II la 200 yd mixt. Echipa lui a terminat campionatul pe locul doi, iar Balázs a obţinut cele mai multe puncte pentru echipa lui, chiar dacă este doar în primul an de facultate. Din păcate nu s-a calificat mai departe la Campionatul Universitar al Statelor Unite, dar a obţinut la toate probele baremul B, cel mai aproape de baremul A și a fost la 200 yd bras, unde i-a mai lipsit doar o jumătate de secundă. Însă reamintim că Balázs este doar în primul an de facultate”, se precizează pe pagina CSM.

Potrivit aceleiași surse, Fángli Henrietta a participat la 2024 BIG 12 Conference Championship (Power 5 Conference, acesta fiind unul dintre cele mai puternice 5 conferinţe din sportul universitar american, nu numai la înot).

Rezultatele ei sunt următoarele:

Locul IV la 100yd bras cu timpul de 59.29 secunde. Cu acest timp ea s-a calificat de pe locul 25 la NCAA Division 1 Championship (Campionatul Universitar al Statelor Unite) – este singura din echipa de înot a facultăţii ei, care s-a calificat la finala naţională

Locul IX la 200yd bras – 2:11.38 minute. A câştigat finala B a competiţiei, este barem B pentru NCAA, însă, datorită faptului că s-a calificat la 100 yarzi, va avea posibilitatea să înoate şi la 200.

Locul II cu echipa universităţii

Diana CĂRBUREAN

Sursa foto: csmtgm.ro

Post-ul Înot: Rezultate excelente în America pentru trei sportivi mureșeni apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Înot: Rezultate excelente în America pentru trei sportivi mureșeni

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button