Sport

Învinse, dar de Pandemie

La al treilea turneu al noii ediții din cadrul Diviziei A1 la volei feminin formația CSU Medicina CNUE Târgu Mureș nu a efectuat deplasarea la Pitești. Motivul, cazuri pozitive în cadrul lotului. Din această cauză echipa mureșeană a pierdut cu 0-3 cele două jocuri pe care urmau să le susțină, cu gazdele de la FC Argeș și cu Volei Alba Blaj, campioana în exercițiu. Dacă în fața echipei din Alba eșecul era de așteptat, partida cu argeșencele putea a duce formației mureșene a treia victorie a sezonului. Piteștencele obținuseră un singur succes în primele două turnee, dar și acela tot la „masa verde”, cu „U” NTT Data Cluj, care a avut la rândul ei cazuri pozitive înaintea turneului precedent, disputat la Bacău.

În singurul joc disputat la Pitești Volei Alba Blaj s-a impus cu 3-0 în fața echipei gazdă, dar argeșencele au făcut schimb de locuri cu mureșencele rămân cu 5 puncte și coboară astfel pe locul 9. Următorul turneu va avea loc la sfârșitul săptămânii viitoare, în perioada 29 noiembrie-1 decembrie, iar echipa mureșeană ar urma să evolueze la Medgidia, unde ar întâlni CSM Târgoviște și CSU Belor Galați.

Post-ul Învinse, dar de Pandemie apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Învinse, dar de Pandemie

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button