Sport

Kolozsvári-Kovács Edwárd-Elemér, Cetățean de Onoare al orașului Luduș!

Aleșii locali ai orașului Luduș au aprobat, în urmă cu câteva zile, conferirea titlului de Cetățean de Onoare al orașului Luduș lui Kolozsvári-Kovács Edwárd-Elemér.

Carieră sportivă și didactică

Propunerea a fost făcută de conducerea Federației Române de Skandenberg-Armwrestling ”pentru rezultatele excepționale obținute și activitatea care a contribuit semnificativ la dezvoltarea și promovarea sportului, în special a skandenbergului” și a fost adoptată cu unanimitate de voturi de plenul Consiliului Local Luduș.

”Domnul Kolozsvári-Kovács Edwárd-Elemér s-a născut în oraşul Luduş la data de 10 iunie 1974. În anul 2005 a absolvit Facultatea de Educaţie Fizică și Sport, specializarea Fitness-Culturism, din cadrul Universităţii ”Babeş Bolyai”, iar în anul 2006 a obţinut diploma de Master în Știinţa Sportului în cadrul aceleiaşi universităţi. Pe lângă cariera didactică de profesor grad didactic I la Palatul Copiilor Târgu Mureş, strucutra Luduş, domnul Kolozsvári-Kovács Edwárd-Elemér s-a remarcat ca un promotor al sportului fiind membru fondator al Federaţiei Române de Skandenberg-Armwrestling, preşedintele Comisiei de Antrenori, Antrenor Federal în cadrul Federației Române de Skandenberg-Armwrestling, profesor în cadrul Centrului Naţional de Formare şi Perfecţionare a Antrenorilor, preşedinte al Comisiei metodice de sport din cadrul Palatului Copiilor Târgu Mureş, preşedinte şi antrenor al Asociaţiei Club Sportiv Edi-Gym Luduş, organizator şi co-organizator de competiții sportive, respectiv Campionatul Naţional de Skandenberg-Armwrestling, 2023, Ediția a XVII-a Târgu Mureş, Cupa Bratelor de fier, şase ediții şi Cupa liceului”, a precizat Cristian Moldovan, primarul orașului Luduș, în Referatul de aprobare aferent proiectului de hotărâre.

Palmares impresionant

Același document prezintă, sintetic, principalele performanțe înregistrate de către Kolozsvári-Kovács Edwárd-Elemér, atât la nivel național cât şi la nivel internaţional, următoarele trofee fiind de menţionat: Campionate Europene – medalia de aur la ambele braţe obţinută la Cupa Mondială, Budapesta, Ungaria în anul 2024; medalia de aur la Grand Master categoria 90 kilograme, Bratislava, Slovacia; medalia de aur la Grand Master categoria 90 kilograme, Cluj-Napoca, România 2025; Campionate Mondiale – medalia de bronz, brat drept Master categoria 90 kilograme, Almaty, Kazakstan, 2023; dublu campion mondial, braţ drept şi stâng, Grand Master, categoria 90 kilograme, Chişinău, Moldova, 2024; medalia de aur, braţ drept, categoria Grand Master, 90 kilograme, Albena, Bulgaria, 2025.

Alex TOTH

Post-ul Kolozsvári-Kovács Edwárd-Elemér, Cetățean de Onoare al orașului Luduș! apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Kolozsvári-Kovács Edwárd-Elemér, Cetățean de Onoare al orașului Luduș!

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button