Sport

La un pas de o răsturnare spectaculoasă

Jucătoarea de tenis de masă târgumureșeană Szöcs Bernadette a fost aproape de o răsturnare spectaculoasă în cel de-al patrulea tur al întrecerii individuale de la Jocurile Europene de la Minsk. Fiind prima favorită a întrecerii feminine la individual, mureșeanca a evoluat direct în a treia rundă, unde a trecut de o jucătoare din Franța cu 4-0. Pentru calificarea în „sferturi” a avut-o ca adversară pe luxemburgheza de origine asiatică Xia Lian Ni.

În primele două seturi Ni a reușit să se desprindă la jumătatea lor la 6-4 și și-a păstrat avantajul până la final. Actul al treilea i-a aparținut în mare parte mureșencei, care a condus cu 7-3. De la 9-7 însă n-a mai obținut niciun punct și Xia Lian Ni a făcut 3-0. De la acest scor o răsturnare părea mai degrabă fantezistă. Berni a reușit însă seturi de excepție. Următorul a fost câștigat la 11-7 și al cincilea la 9, după ce a revenit de la 1-5. Al șaselea set i-a aparținut în totalitate. L-a câștigat cu 11-8, dar a avut 6 puncte avantaj. După 0-3 s-a ajuns incredibil la 3-3. Set decisiv cu o posibilă a cincea jucătoare asiatică în primele opt. Una, reprezentând Portugalia, a fost eliminată de „olandeza” Jie Li și o a șasea, reprezentând Polonia, evolua în paralel.

Din păcate revenirea s-a oprit aici. S-a mers cap la cap până la 5, după care jucătoarea din Luxemburg a reușit să se desprindă și a câștigat o partidă în care mureșeanca părea că o controlează.

Scorul final a fost 4-3 pentru Ni (11-7, 11-8, 11-9, 7-11, 9-11, 8-11, 11-7). Pentru Bernadette urmează marți dimineața semifinala la dublu mixt cu Ovidiu Ionescu și întrecerea pe echipe, unde România este de asemenea principala favorită.

Post-ul La un pas de o răsturnare spectaculoasă apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: La un pas de o răsturnare spectaculoasă

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button