

Imnul României a fost auzit luni, 15 septembrie, la Albena în Bulgaria, la Campionatul Mondial de Skandenberg 2025, acolo unde sportivul ludușean Kolozsvari-Kovacs Edward și-a confirmat încă o dată statutul de lider mondial. Reprezentantul României a concurat la categoria Grand Master 90 kilograme, brațul drept, unde a avut un parcurs impecabil, ajungând în finală fără să piardă vreun meci.
Într-o competiție extrem de disputată, Edward a reușit să se impună și să cucerească titlul mondial, adăugând astfel al treilea trofeu major în palmaresul său, după cele două obținute anterior, unul la brațul stâng și altul la brațul drept. Succesul său a fost întâmpinat cu aplauze de întreaga delegație română, iar momentul intonării imnului a adus emoție și mândrie pentru cei prezenți.
(D.C.)
Post-ul Ludușeanul Edward Kolozsvari-Kovacs a devenit din nou campion mondial apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: Ludușeanul Edward Kolozsvari-Kovacs a devenit din nou campion mondial
Credit autor: redactia.
