Sport

Maratonul Scaunul Domnului, la o nouă ediție reușită

Valea Bistrei a găzduit sâmbătă, 10 iunie cea de a III-a ediție a Maratonului ”Scaunul Domnului”, competiție organizată de Asociația ECO Reghin. Ediția din acest an a cuprins trei probe de alergare montană prin Rezervația Scaunul Domnului și Creasta Munților Călimani: cursa de 15 kilometri, 21 de kilometri și cursa de 42 de kilometri. De asemenea, au fost  prevăzute secțiunile Drumeție pe o distanță de 14 kilometri și Mini MSD (Cursa copiilor) de 400 metri și 2 kilometri.

La Secțiunea ”Drumeție”, clasamentul general se prezintă astfel:

Loc. 1 – Tristan Tirnovan;

Loc. 2 – Tania Andrada Moldovan;

Loc. 3 – Cristian Socianu.

Cursa de 15 km a avut startul pe Valea Bistrei, din curtea Cabanei ”Ritual Chalet” la care s-au înscris 59 de alergători. Pe primele locuri la general s-au situat Cristian Pop, urmat de István Bató și Maxi Gaga.

La startul cursei de 21 km s-au înscris 128 de alergători, cel care a trecut primul linia de sosire a fost Ionuț Alexandru Husariu, urmat de Nicolae Balan și Adrian Irimiea.

Proba mult așteptată a fost cursa de 42 de kilometric la care s-au înscris 56 de alergători. Câștig de cauză a avut Nicu Macarie, ocupantul locului 1 la general cu un timp de 4 ore și 4 minute, urmat în clasament de Mihály Gábor și Malai Viorica.

Voluntarii, din nou la înălțime

Și la ediția din acest an, un aport în buna desfășurare a Maratonului Scaunul Domnului și-au adus-o voluntarii. Printre aceștiia s-au numărat și reprezentanții Colegiului ”Petru Maior” din Reghin și cei ai Liceului Teoretic ”Lucian Blaga”, Liceul Tehnologic ”Ioan Bojor” și Liceul Tehnologic ”Vasile Netea” din Deda. Pe lângă implicarea profesorilor și elevilor în ce privește organizarea, Colegiul ”Petru Maior” s-a evidențiat și prin alergători, respectiv elevii Mihai Luca, Locul II – categoria 18-29 ani, loc 10 la open masculin, Vlad Pop, Locul IV – categoria 18-29 ani, loc 31 la open masculin, respectiv prof. Alina Claudia Dan, Locul III – categoria 40-49 ani, loc 4 la open feminin.

Alin ZAHARIE

Post-ul Maratonul Scaunul Domnului, la o nouă ediție reușită apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Maratonul Scaunul Domnului, la o nouă ediție reușită

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button