


România a urcat din nou pe podium la World Kungfu Championships, competiție desfășurată între 14 și 20 octombrie 2025, la Emeishan, China. Evenimentul, aflat la cea de-a zecea ediție, a reunit peste 1.070 de sportivi din 54 de țări, fiind cel mai amplu concurs internațional dedicat acestui sport.
Echipa României a obținut 27 de medalii, iar printre performeri s-au aflat și două sportive ale Clubului Sportiv Mureșul, pregătite de Andreea Apostolahe Kiss și Horváth Attila. Este vorba despre Oana Belean care a obținut o medalie de bronz la categoria juniori, proba Taijijian (sabie) și despre sportiva Jasmine Teci, cara a obținut și ea tot o medalie de bronz, dar la categoria cadeți, proba Taijijian.
„Felicitări tuturor sportivilor români, antrenorilor și staff-ului tehnic pentru munca, energia și determinarea cu care au reprezentat România la cel mai înalt nive”, au transmis reprezenanții CS Mureșul.
(D.C.)
Post-ul Medalii pentru CS Mureșul la Campionatul Mondial de Kungfu din China apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: Medalii pentru CS Mureșul la Campionatul Mondial de Kungfu din China
Credit autor: redactia.




