Sport

Naționala României, calificată în semifinalele Campionatului Mondial de Minifotbal

Naționala României s-a calificat pentru a treia oară în penultimul act al unei Cupe Mondiale de minifotbal, după ce au reușit să învingă naționala Emiratelor Arabe Unite cu scorul de 2-0.

Ambele goluri au fost marcate în prima repriză, iar în cea secundă, nu au reușit să mai marcheze, însă au menținut scorul la același nivel, păstrând victoria până la final.

Potrivit flashscore.ro, în semifinale, România va întâlni Ungaria, care a trecut în sferturi cu 1-0 de Slovacia.

Din cele trei ediții care au avut loc până în prezent, „tricolorii” noștri au obținut de două ori bronzul: în 2015 în SUA și în 2019 în Australia și o dată s-au oprit în optimi, în 2017 în Tunisia. Astfel, România caută acum singurul titlu major care-i lipsește din palmares, deoarece la nivel european, ai noștri sunt cei mai decorați jucători din istoria competiției care a debutat în 2010”, se mai precizează pe flashscore.ro

Cel de-al doilea gol marcat de mureșeanul Andrei Balea i-a ajutat pe tricolori să ridice ștafeta și să se califice astfel în semifinale, unde vor juca pentru accesul în finala care va avea loc vineri, de la ora 17:00.

„Important este că echipa se află din nou printre primele patru la un Campionat Mondial, fapt care ne bucură foarte mult. A fost un meci greu, ne așteptam la asta. Au jucat cu multă ambiție, dar am pregătit bine meciul și în sfârșit am câștigat. Mereu ne dorim primul loc, mai ales că României îi lipsește un trofeu de la o Cupă Mondială în palmares. Ne gândim la primul meci care sperăm să ne ducă în finală. Le mulțumim suporterilor că ne susțin într-un număr atât de mare. Cei mai mulți suporteri urmăresc minifotbalul și ne susțin”, a declarant acesta pentru Federația Română de Minifotbal.

Diana CĂRBUREAN

Sursa foto: Federația Română de Minifotbal

Post-ul Naționala României, calificată în semifinalele Campionatului Mondial de Minifotbal apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Naționala României, calificată în semifinalele Campionatului Mondial de Minifotbal

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button