

Ediția 2024 a Campionatului Național Școlar de Gimnastică Ritmică – etapa finală, desfășurată în Sala Sporturilor „Simon Ladislau” din Târgu Mureș, în perioada 10-12 mai, a ajuns la final.
La acest eveniment de amploare au participat opt cluburi sportive și licee cu program sportiv din întreaga țară, inclusiv: CSȘ 2 Baia Mare, CSȘ Reșița, CSȘ nr. 1 Timișoara, CSȘ Unirea Iași, LPS Bistrița, LPS Bihorul Oradea, LPS Baia Mare și LPS „Szasz Adalbert” Târgu Mureș.
În cadrul competiției, un număr de 60 de gimnaste din ciclul gimnazial și liceal au concurat la categoriile Junioare II (12-13 ani), Junioare I (14-15 ani) și Senioare. Aceste talentate sportive au evoluat în probe individuale cu cercul, mingea, maciucile și panglica, iar în cadrul probei de ansamblu au demonstrat măiestria folosind cinci cercuri.
Echipa Liceului cu Program Sportiv „Szasz Adalbert” din Târgu Mureș a înregistrat următoarele rezultate remarcabile la proba individuală:
Matei Andreea a câștigat patru medalii de argint la categoria Junioare II (12 ani) pentru individual compus, cerc, maciuci și panglică.
Tothi Maksay Anja a obținut trei medalii de argint la categoria Senioare pentru individual compus, minge și maciuci.
Elekes Orsolya a fost premiată cu două medalii de argint și două de bronz la categoria Senioare pentru evoluțiile la cerc, maciuci și panglică.
Neuhart Kinga a câștigat o medalie de argint și una de bronz la categoria Junioare I (14 ani) pentru individual compus și minge.
Korodi Sofia a obținut, de asemenea, o medalie de argint și una de bronz la categoria Junioare I (14 ani) pentru panglică și maciuci.
Pastia Catinca a încheiat competiția cu o medalie de bronz la categoria Junioare I (15 ani) pentru minge.

Conform informațiilor furnizate de LPS Gimnastică Ritmică, locul IV a fost obținut de următoarele sportive: Andrea Matei (12 ani) la minge, Denisa Pilcă (13 ani) la minge și maciuci, Neuhart Kinga (14 ani) la cerc și maciuci, Korodi Sofia (14 ani) la minge, Pastia Catinca (15 ani) la individual compus, Tothi-Maksay Anja la Senioare pentru cerc și panglică, și Elekes Orsolya la Senioare pentru minge.
Locul V a fost ocupat de Denisa Pilcă (13 ani) la individual compus și cerc, Neuhart Kinga (14 ani) la panglică și Pastia Catinca (15 ani) la cerc, maciuci și panglică. De asemenea, locul VI a fost obținut de Korodi Sofia la cerc, iar locul VII a fost câștigat de Denisa Pilcă la panglică și Suzana Năstase, tot la panglică.
În final, locul VIII a fost ocupat de Andrei Iris la cerc, Mate Sebesi Ingrid la minge, maciuci și panglică, și Suzana Năstase la cerc.
Argint la competiția pe echipe
Conform aceleiași surse, în competiția pe echipe, sportivele de la categoria senioarelor, Tothi-Maksay Anja și Elekes Orsolya, au adus echipei lor medalia de argint. Echipa de junioare II, formată din Iris Andrei, Edina Borșa, Andreea Matei, Denisa Pilcă și Schvarcz Emese, s-a distins cu medalia de bronz, obținând același rezultat și în proba de ansamblu cu 5 cercuri. În schimb, echipa junioarelor I, alcătuită din Korodi Sofia, Neuhart Kinga și Pastia Catinca, s-a clasat pe locul IV.
„La cele doua zile de concurs, alături de sportive, a fost și multipla campioană națională Andreea Verdeș, de la Clubul Sportiv Corado Iași, dar și Lotul Național de Ansamblu, Senioare, care au încântat prin demonstrațiile lor și cărora le dorim mult succes, alături de surorile Analise și Christina Drăgan, la Campionatul European de Gimnastică ritmică, care se va desfășura peste doua săptămâni Budapesta.
Mulțumim Ministerului Educației care a fost alături de noi prin Dumitrița Gliga, Președinte al comisiei de învățământ din camera deputaților, ISJ Mures prin, Inspector Școlar General prof. Maria-Paula Dărăban, Inspector Școlar de specialitate prof. Claudiu Bîndilă, Agenției Naționale pentru Sport, prin vicepreședintele Thomas Moldovan Răzvan, Directiunii LPS „Szasz Adalbert” Târgu Mureș, Csiki Zsolt și Directorului Adjunct Camelia Popovici, Primăriei Tîrgu Mureș, Consiliului Județean Mureș, Direcției Județene pentru Tineret și Sport Mureș, Federației Române de Gimnastică Ritmică, companiilor: Instgaz, Eldi Brutăria, BS Security, Cotidianul Zi de Zi, Dafcochim, Lasprom, Avon, Herlitz, Pelikan, Asociația Mureș Runners, Darina Stores&Hotels, Grădina de Vară, Editura Edu, Mobila Dalin și Farmaciile Apotheka.
Ne-am bucurat să avem alături de noi foste gimnaste din mai multe generații: Camelia Moldovan, Dudaș Csilla, Berki Raluca, Diana Pașca, Adamosi Klementina, Jakab Aniko, Denisa Dămian. Dorim să trasmitem salutări și mulțumiri fostelor antrenoare: Corina Mărcus, actualmente rezidentă în Italia și Adriana Albertini căreia îi urăm un călduros „La mulți ani” cu ocazia zilei de naștere”, se mai precizează pe pagina LPS Gimnastică Ritmică.




Diana CĂRBUREAN
Sursa foto: Facebook/ LPS Gimnastică Ritmică
Post-ul Performanță la Campionatului Național Școlar de Gimnastică Ritmică apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: Performanță la Campionatului Național Școlar de Gimnastică Ritmică
Credit autor: redactia.
