
AJVPS Mureș organizează sâmbătă, 22 august 2026, un eveniment recreativ de pescuit la feeder, destinat categoriei Seniori. Acțiunea va avea loc pe râul Mureș, în zona municipiului Târgu Mureș, între barajele priză 1 și 2.
Evenimentul este dedicat atât membrilor pescari ai AJVPS Mureș, cât și pescarilor care fac parte din alte asociații afiliate AGVPS din România.
Potrivit anunțului organizatorilor, numărul participanților este limitat la 35 de persoane. Zona în care vor fi amenajate standurile începe la aproximativ 500 de metri aval de barajul priză 1 și se întinde până în zona podului rutier.
Standurile vor fi trasate și numerotate în prealabil, iar repartizarea pescarilor se va face prin tragere la sorți în ziua evenimentului.
Cine se poate înscrie
Pentru participare, pescarii trebuie să îndeplinească una dintre condițiile stabilite de organizatori. Membrii AJVPS Mureș trebuie să aibă cotizația achitată la zi și să dețină permis de pescuit ANPA valabil pentru anul 2026.
De asemenea, pot participa membrii pescari ai altor asociații afiliate AGVPS din România, cu respectarea condițiilor privind cotizația precizate de AJVPS Mureș.
Înscrierile încep luni, 17 august 2026, și se fac telefonic sau prin mesaj la numărul 0752 197 047.
Punctul
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: Eveniment de pescuit la feeder pe râul Mureș, la Târgu Mureș. Înscrierile au început
Credit autor: Punctul.
