

România a scris o nouă pagină de istorie în dansul sportiv, grație performanței excepționale obținute de Rareș Cojoc și Andreea Matei la Campionatul European de Dans Sportiv Standard – secțiunea Adulți. Competiția s-a desfășurat pe 30 martie 2025, în Calvià, Spania, și a reunit 61 de perechi de elită din Europa.
Dansatorul mureșean Rareș Cojoc și partenera sa, Andreea Matei, au avut o evoluție remarcabilă, impresionând juriul și publicul cu grația și precizia lor. Potrivit Federației Române de Dans Sportiv, după o finală extrem de disputată, cei doi sportivi români au cucerit titlul de vicecampioni europeni, adăugând în palmaresul României încă o performanță de prestigiu.
Rezultatul obținut la Calvià demonstrează nivelul dansatorilor români pe scena internațională. Rareș Cojoc, originar din Mureș, continuă să reprezinte cu mândrie și excelență România, fiind un adevărat ambasador al dansului sportiv.

(D.C.)
Post-ul Rareș Cojoc, vicecampion european la dans sportiv apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: Rareș Cojoc, vicecampion european la dans sportiv
Credit autor: redactia.

