Sport

Remiză între mureșeni

În runda a 3 a turneului șahistic Open Târgu Mureș care se dispută la Hotelul Continental s-au întâlnit reghinenii Teordor Anton și Mihnea-Ionuț Ognean (în foto). Ambii aveau câte două victorii după primele două runde și au rămas la egalitate și după această rundă, cu 2,5 puncte, convenind după o partidă echilibrată asupra remizei. Cu câte trei puncte au rămas doi dintre cei trei Mari Maeștri prezenți la turneu, Marius Manolache și Vlad Jianu, în timp ce Andrei Istrătescu a remizat și el și se află în fruntea celor 12 cu câte 2,5 puncte.

Înaintea rundei cu numărul 4, cu câte 3 puncte se află șase șahiști. Cei doi sunt urmați, departajați în funcție de coeficientul ELO, de alți patru, printre care și mureșeanu Dan Văsieșiu (foto 2). El se confruntă în runda de sâmbătă dimineața cu Manolache, în timp ce Anton, clasat pe locul 8 îl întâlnește pe Vasile Roșca, locul 17, iar Ognean (locul 10) pe Dan Ambru, locul 12, toți cu câte 2,5 puncte.

Sâmbătă, de la ora 15.00 de dispută runda 5, iar duminică, de la orele 9.00 și 15.00, vor avea loc ultimele două.

Post-ul Remiză între mureșeni apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Remiză între mureșeni

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button