Sport

Rezultate excelente și un nou record național la înot

În perioada 9-12 noiembrie s-a desfășurat Campionatul Național de înot în bazin scurt -25 metri. Competiția s-a desfășurat la Otopeni, unde Clubul Sportiv Municipal (CSM) Târgu Mureș a reușit în prima zi o clasare pe podium.

Potrivit CSM, clasarea pe podium a venit prin sportivul Daniel Nicușan la 200 metri bras, seniori, care a obținut locul II și medalia de argint.

Astfel, rezultatele obținute de sportivii din cadrul CSM Târgu Mureș sunt următoarele:

Selyem Tamás: locul IV, 200 metri bras juniori;

Mészáros Balázs: loc V, 200 metri bras, seniori;

Szentgyörgyu Henrietta: loc V, 100 metri spate, juniori;

Koncz Nimród: loc VII, 200 metri spate, tineret.

Potrivit CSM, în a doua și a treia zi de campionat, echipa mureșeană a obținut două medalii de aur și trei medalii de bronz.

Antrenorul echipei, Károly Bartalis a fost extrem de încântat după ce a anunțat că Daniel Nicușan a doborât sâmbătă, 11 noiembrie, recordul național de 100 metri bras, un record vechi de 13 ani.

Vechiul record fusese deținut de Dragoș Agache încă din 2010, cu timpul de 59,66 secunde, iar sportivul din Târgu Mureș a îmbunătățit rezultatul probei cu 13 sutimi de secundă.

Noul record național al lui Nicușan este 00.59.53.

Potrivit aceleiși surse, prin acest rezultat obținut, Nicușan și-a asigurat locul la Campionatele Europene de înot în bazin scurt, care se va desfășura tot la Otopeni, în luna decembie a acestui an.

Pe cea mai înaltă treaptă a podiumului a urcat din nou Daniel și în cea de-a doua zi a campionatului, după ce a câștigat proba de 50 metri bras și a cucerit titlul național.

Nimród Koncz este înotătorul care a urcat și el pe podium în competiția seniorilor după ce a terminat cu al treilea timp în proba de 400 metri mixt, ceea ce a însemnat locul III nu doar la categoria sa de vârstă (tineret), ci și la seniori, astfel că Nimród și CSM Târgu Mureș au obținut și două medalii de bronz.

Potrivit CSM, Nimród a făcut o mișcare excelentă și sâmbătă, terminând pe locul III la 200 metri fluture, de această dată doar la grupa lui de vârstă, obținând astfel medalia de bronz.

Szentgyörgyu Henrietta s-a descurcat bine în această zi competițională, terminând pe locul V la proba de 200 metri spate, categoria juniorilor.

(D.C.)

Sursa foto: Facebook CSM Târgu Mureș

Post-ul Rezultate excelente și un nou record național la înot apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Rezultate excelente și un nou record național la înot

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button