
Juniorul Pozna Tokos Bence a reprezentat cu onoare clubul Juvenes la Campionatul Național de Juniori 2025, categoria sub 14 ani, desfășurat la Olimp. A participat atât la concursul de dezlegări, cât și la turneul de șah clasic.
Competiția, una de nouă runde, a reunit mulți juniori valoroși din toată țara, fiind un adevărat test de anduranță și concentrare. Bence a avut un start promițător și un final spectaculos, obținând patru puncte din ultimele patru runde.
„Chiar dacă o sincopă la mijlocul turneului (două înfrângeri consecutive) i-a influențat poziția finală, a demonstrat tărie de caracter, revenind puternic și clasându-se, în final, pe un merituos loc 6. Îl felicităm pentru ambiție, luptă și determinare și îi dorim să continue cu aceeași perseverență pe drumul progresului! Apreciem, de asemenea, sprijinul constant al familiei, esențial în evoluția și formarea fiecărui tânăr sportiv”, se precizează pe pagina CS Juvenes.
(D.C.)
Post-ul Șah: Pozna Tokos Bence, locul 6 la Campionatul Național Juniori U14 apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: Șah: Pozna Tokos Bence, locul 6 la Campionatul Național Juniori U14
Credit autor: redactia.