Sport

Singurul pilot român din Formula 3, teste la Laboratorul UMFST

Singurul pilot român din Formula 3, Filip Ugran, a optat pentru testarea capacității fizice la Centrul Avansat de Cercetări Medicale și Farmaceutice – Laboratorul de Explorări Funcționale din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) ”George Emil Palade” din Târgu Mureș.

Potrivit reprezentanților UMFST ”George Emil Palade” din Târgu Mureș, Filip Ugran este originar din Târgu Mureș, are vârsta de 18 ani, a debutat recent în noul sezon competițional de Formula 3 la bordul monopostului echipei Jenzer Motorsport și visează să ajungă în Formula 1 și astfel, este dispus să parcurgă motivat toți pașii în pregătirea lui, iar explorările funcționale din Laborator au fost realizate de specialiști, cu ajutorul echipamentelor de ultimă generație și au fost adaptate disciplinei sportive de automobilism practicată.

”Această inițiativă a vizat identificarea celor mai bune soluții posibile în dezvoltarea segmentului de pregătire fizică individuală, indispensabilă pentru un sportiv de performanță, la acest nivel. Testele și analizele rezultate sunt menite să ofere informații personalului specializat implicat în pregătirea fizică a pilotului din România. Activitatea Laboratorului este axată pe sportivi și grupuri sportive care necesită sau își doresc în mod sistematic o evaluare funcțională și adaptare a variabilelor de moment din antrenamentul sportiv, cu scopul de a crește potențialul funcțional și performanța sportivă”, se arată în comunicat.

Persoanele interesate de o astfel de evaluare sunt invitate să se adreseze Direcției General Administrative a UMFST ”George Emil Palade” din Târgu Mureș, la adresa de e-mail secretariatadministrativ@umfst.ro.

(Redacția)

Post-ul Singurul pilot român din Formula 3, teste la Laboratorul UMFST apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Singurul pilot român din Formula 3, teste la Laboratorul UMFST

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button