Sport

Spadasinii de la CSU, la Campionatul Național de Spadă Seniori

Spadasinii din cadrul CSU Târgu Mureș iau mâine astăzi la Campionatul Național de Spadă Seniori.

În perioada 4-7 aprilie, Sala de Scrimă „Alexandru Csipler” din Satu Mare va fi gazda duelurilor între cei mai buni scrimeri din țară.

Pentru sportivii mureșeni, antrenați de Szabó Zoltán, programul intens va debuta astăzi, când Robert Rigo, Liviu Pascu, Daniel Popa, Claus Sebeșan, Andrei Radu, Tardi Ottó și campionul anului trecut, Andrei Timoce, vor intra pe planșă în concursul individual.

Potrivit CSU Târgu Mureș, vineri, 5 aprilie, spadasinii vor încerca să se impună în proba pe echipe, iar zilele de sâmbătă și duminică sunt dedicate categoriei senioare spadă feminin.

Totodată, anul acesta, Clubul Sportiv Universitar Târgu Mureș va fi reprezentat în competiția individuală, pe 6 aprilie, de către Mihaela Lidia Leonte.

„Talentata spadasină, născută pe 26.06.2001, deține în palmares titlul de campioană națională 2023 la categoria tineret, atât la individual, cât și pe echipe. De asemenea, Mihaela a reușit să obțină locul 34 la Europenele U23 și este componentă a lotului olimpic, cu care se pregătește intens pentru Jocurile Olimpice de la Paris 2024. Bine ai venit, Mihaela! Dragilor, vă dorim mult, mult succes”, se precizează pe pagina CSU Târgu Mureș.

Diana CĂRBUREAN

Foto: @mesaros.radu.photography

Post-ul Spadasinii de la CSU, la Campionatul Național de Spadă Seniori apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Spadasinii de la CSU, la Campionatul Național de Spadă Seniori

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button