Sport

Spre ultima turnantă la volei

Sezonul regulat al Diviziei A1 la volei feminin se apropie de final. În aceste zile se dispută turneele 4 și 5 din cele 6 programate. Cele 12 echipe au fost împărțite de această dată în două, fiecare echipă având de susținut câte două partide. Una dintre grupe s-a disputat la sfârșitul săptămânii în sala Dinamo din București, iar a doua se mai joacă la Târgu Mureș. Acest al doilea turneu a debutat în Sala Sporturilor cu derby-ul campionatului, CSM Târgoviște și Volei Alba Blaj, campioana în exercițiu. La fel ca și în jocul din tur, s-au impus dâmbovițencele în set decisiv (3-2) și acestea se află în fruntea clasamentului, dar avantajul față de echipa din Blaj este de un singur punct. De remarcat, ambele echipe au evoluat aproape doar cu jucătoare străine, singurele autohtone, câte una în fiecare tabără, au fost două jucătoare care și-au făcut junioratul la CSU Medicina Târgu Mureș: Ioana Baciu la Blaj și Rodica Buterez la Târgoviște.

Șanse doar pentrufaza a doua

Echipa organizatoare a disputat primul joc duminică seara, în compania formației din Târgoviște. Liderul a luat în serios jocul și s-a impus în primele două seturi cu 25-11 și 25-16, dar dâmbovițencele s-au relaxat în al treilea. Mureșencele au profitat și au reușit să-și adjudece setul cu 25-23. Un al doilea set câștigat ar fi adus mureșencelor un punct cu care ar fi pasat ultimul loc formației U NTT Data Cluj, cu care se află la egalitate de puncte. Cedarea acelui punct de către dâmbovițence le-ar fi anulat însă avantajul în claasament. Reconectarea a fost puțin mai dificilă și echipa mureșeană s-a aflat la conducere în debutul actului patru. Diferența de valoare și-a spus cuvântul. Echipa din Târgoviște s-a desprins de la jumătatea setului, dar a avut nevoie de un timp de odihnă când mureșencele s-au apropiat la doar 2 puncte. De la 21-19 însă, seria de 4 puncte a încheiat jocul. Pentru mureșence a rămas de disputat jocul cu CSU Belor Galați, programat luni seara, de la ora 18.00. Echipa de la Dunăre este o potențială adversară pentru faza a doua, în care echipele vor disputa două turnee a câte 3 partide, împărțite astfel: locurile 1-4, 5-8 și 9-12. Aceasta, dacă ar fi depășită de Rapid București, cele două viitoare adversare, certe, fiind FC Argeș Pitești și formația clujeană. Până la turneele play-off și play-out va mai avea loc turneul 6, în perioada 2-4 aprilie, unde adversare vor fi Rapid, CSM Lugoj și U NTT Data.

Lotul folosit de antrenorul Predrag Zucovic în acest turneu: Paige Alsten, Sara Pavlovic, Laura Simoniia, Jelena Cvijovic, Raisa Ioan, Gulay Gerceg, Andreea Mitrovic, Iarina Axinte, Milica Jovanovic, Florina Murariu, cu Brittany Witt și Karina Murariu libero.

Post-ul Spre ultima turnantă la volei apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Spre ultima turnantă la volei

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button