Sport

Stadion cu nocturnă, omologat de FIFA, în pregătire la Reghin!

Aleșii reghineni au aprobat, într-o ședință ordinară de lucru care a avut loc în luna decembrie 2019, indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiție ”Modernizare și reamenajare teren de sport și anexe. Etapa 1: Modernizarea terenului de sport, schimbarea suprafeței de jos, îngrădirea cu gard din plasă, amenajarea a 85 de locuri de parcare, demolare corp C3 (vânzare bilete)” – faza DALI.

Documentația tehnică a proiectului a fost realizată de SC Turcinschi Arch Studio SRL și prevede modernizarea stadionului ”Metalul” situat pe un amplasament de 16.623 de metri pătrați pe strada Apalinei nr. 93 din Reghin.

”Dezinteresul populației, în special al tinerilor, față de practicarea sportului în aer liber, este un rezultat al lipsei de investiții în acest domeniu, fapt ce se propune a fi remediat prin proiectul de modernizare a stadionului ”Metalul”. În perspectiva promovării activităților sportive atât la nivel local, național și chiar internațional, Municipiul Reghin își propune să devină un pol al sportului prin crearea unui teren de fotbal cu gazon sintetic pentru antrenament omologat FIFA”, a precizat Dorin Gabriel Cazan, arhitectul șef al proiectului.

Pe lista investițiilor propuse a fi realizate se află schimbarea infrastructurii suprafeței de joc cu gazon sintetic, împrejmuirea perimetrală a terenului cu un gard din plasă metalică de 2 metri înălțime, construirea unei instalații electrice pentru sistem de iluminat, montarea unei instalații de nocturnă alcătuită din 4 stâlpi conici cu înălțimea de 25 de metri, amenajarea a 85 de locuri de parcare și decopertarea a circa 1.900 de metri pătrați de sol vegetal și montarea de pavaj din dale de beton pe pat de nisip, parțial înierbate.

Alex TOTH

 

 

Post-ul Stadion cu nocturnă, omologat de FIFA, în pregătire la Reghin! apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Stadion cu nocturnă, omologat de FIFA, în pregătire la Reghin!

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button