Sport

UMFST Târgu Mureș și Federația Română de Teqball semnează un acord de colaborare

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) „George Emil Palade” Târgu Mureș și Federația Română de Teqball marchează un moment de referință în dezvoltarea sportului inovator Teqball în România prin semnarea unui acord cadru de colaborare

Astfel, UMFST și Federația Română de Teqball au oficializat colaborarea prin semnarea unui acord cadru care are ca scop promovarea disciplinelor sportive Teqball și Teqvolley în mediul universitar și sprijin reciproc în organizarea de competiții sportive și evenimente menite să stimuleze interesul tinerilor pentru sporturile emergente.

„Acordul de colaborare vine în continuarea demersurilor prin care, la propunerea Federației de profil, UMFST G.E. Palade Târgu Mureș a fost prima universitate din România care a introdus Teqball ca disciplină opțională pentru studenții programului de studii Educație Fizică și Sportivă. Parteneriatul pune bazele unei colaborări durabile care oferă cadrul necesar pentru extinderea oportunităților de practicare a acestui sport în mediul universitar și reafirmă angajamentul ambelor instituții pentru promovarea unui sport inovator, dinamic și accesibil tuturor, care deschide noi orizonturi”, au transmis reprezentanții UMFST Târgu Mureș.  

Prin combinarea tradiției de 80 de ani de excelență academică cu o deschidere constantă către inovație, inclusiv în domeniul sportiv, UMFST G.E. Palade din Târgu Mureș creează un cadru educațional modern care promovează competiția și susține un stil de viață activ și sănătos în rândul comunității locale. În paralel, Federația Română de Teqball joacă un rol esențial în evoluția acestui sport atât pe plan național, cât și internațional, contribuind la formarea noilor generații de sportivi și antrenori.

(D.C.)

Post-ul UMFST Târgu Mureș și Federația Română de Teqball semnează un acord de colaborare apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: UMFST Târgu Mureș și Federația Română de Teqball semnează un acord de colaborare

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button