Sport

VIDEO: Balonul presostatic din „Weekend”, funcțional

Piscina acoperită cu un balon presostatic din cadrul Complexului de Agrement și Sport „Mureșul” („Weekend”) este gata să fie dată în folosință. Într-o conferință de presă desfășurată marți, 29 iunie, primarul municipiului Târgu Mureș, Soós Zoltán, a anunțat că pentru punerea în funcțiune a balonului au fost nevoie de lucrări la instalațiile electrice, de gaz și de apă. Mai mult, s-a făcut chiar și o pistă de alergare în jurul bazinului care ar deservi sportivii la încălzire înainte de începerea antrenamentelor.

„După zece luni de la demontarea balonului și după doar trei luni de la aprobarea bugetului în acest an am reușit să punem în funcțiune balonul presostatic. În această perioadă ne-am asigurat că totul va decurge conform planului pe care l-am stabilit. Au fost refăcute instalațiile electrice, instalațiile de gaz, instalațiile de apă și s-a refăcut complet în jurul bazinului o pistă de încălzire, alergare unde s-a pus un strat de cauciuc tartan. Evident, ne-am asigurat că totul respectă măsurile de siguranță pentru cei care vor utiliza balonul”, a declarat Soós Zoltán.

Sportivii una, amatorii alta

Piscina acoperită din cadrul Complexului „Weekend” va fi destinată doar sportivilor de performanță care fac parte din echipe de sporturi acvatice. Primarul municipiului a declarat că aceasta, împreună cu piscina olimpică, vor face parte din viziunea mai largă a dezvoltării sportului mureșean. Iar dacă sportivii pleacă de la piscina „ing. Mircea Birău”, ca să nu rămână singură și dezvelită, municipalitatea a rezervat-o pentru publicul larg.

„Începând din acest sfârșit de săptămână, bazinul devine funcțional. Va fi redat în prima fază cluburilor sportive pentru antrenamentul echipelor. Prin redeschiderea balonului, piscina Ing. Mircea Birău va rămâne exclusiv pentru categoriile de public și va putea avea un program care să permită din nou accesul târgumureșenilor. Bazinul de la balonul presostatic, alături de noul bazin olimpic care va ajunge în administrația municipiului Târgu Mureș conform discuției pe care am avut-o în data de 28 mai la Târgu Mureș cu Ministrul Tineretului și Sportului Eduard Novak vor forma baza dezvoltării unui centru sportiv în adevăratul sens al cuvântului. Dorim să ne alăturăm programului propus de Ministerul Tineretului și Sportului prin care să putem oferi tuturor elevilor care doresc posibilitatea de a învăța să înoate. Lucrăm la acest proiect și vom anunța în curând detaliile acestuia”, a amintit edilul-șef.

O altă noutate menționată de Soós Zoltán este planul pentru construirea vestiarelor aferente bazinului acoperit de balon presostatic.

„La balonul presostatic, în curând va fi începută investiția pentru a construi și vestiarele. Până acum erau vestiare temporare în containere. Avem proiectul aprobat. Certificatul de urbanism este în curs de solicitare și în curând am dori ca până la sfârșitul anului să existe aici vestiare la standarde înalte care să fie respectate”, a afirmat primarul.

Costuri

Directorul Serviciului Public Administrația Complexului de Agrement și Sport „Mureșul”, Mátyási Levente, a punctat în cadrul aceleiași conferințe că pentru remontarea balonului, „cheltuielile sunt la nivelul cifrei de 350 de mii de lei. Pentru remontarea balonului ne-am folosit de patru firme cărora aș dori să le mulțumesc pe această cale: Alpha Construct, grupului de firme Astor Valpet, Insta Grup, precum și Asociației Mureș Runners care ne-au sprijinit în mod real pentru a putea reda balonul, în primă etapă, circuitului sportiv.”

Alex PĂTRAȘCU

Post-ul VIDEO: Balonul presostatic din „Weekend”, funcțional apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: VIDEO: Balonul presostatic din „Weekend”, funcțional

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button