Știri

25-29 iulie: Festivalul Sighişoara Medievală 2019 vine cu restricții de circulație

În perioada 26 – 28 iulie, în municipiul Sighişoara va avea loc Festivalul Sighişoara Medievală 2019.

Pentru buna desfăşurare a festivalului şi pentru a evita blocarea străduţelor care ar împiedica intervenţia promptă a instituţiilor abilitate în cazul unor posibile incidente și situații de urgență, Municipiul Sighişoara informează că, în perioada 25 – 29 iulie 2019, accesul auto în perimetrul de desfăşurare al evenimentului va fi interzis, cu excepţia riveranilor.

Riveranii vor parca autovehiculele proprietate personală sau ale societăţii comerciale în afara perimetrului de desfăşurare al evenimentului sau în curtea aferentă locuinţei.

Programul de aprovizionare al unităţilor economice în perimetrul de desfăşurare a festivalului, în perioada 26 – 29 iulie 2019, va fi între orele 6.00 – 9.00.

De asemenea, accesul participanţilor la oficierea cununiilor civile programate în această perioadă se va face pietonal, pe traseele accesibile, fiind permis accesul unui număr de trei autoturisme/cununie.

Nerespectarea acestor restricţii pe perioada festivalului, va fi sancţionată conform reglementărilor legale în vigoare.

Circulaţia auto, va fi închisă temporar după cum urmează:

– restricționarea accesului autovehiculelor pe ambele sensuri în perioada 25 – 28 iulie 2019, pe perioada Festivalului Sighișoara Medievală, pe strada Morii, de la Magazinul “Sigma” și strada Piața Octavian Goga până la intersecția cu str. 1 Decembrie 1918. Ruta alternativă pe perioada desfășurării evenimentului va fi strada Consiliul Europei – strada 1 Decembrie 1918 – strada Hermann Oberth;

– în data de 26 iulie 2018, între orele 16.30 – 18.00, pentru „Parada de deschidere” a Festivalului Sighișoara Medievală, pe următorul traseu: Piața Sigma – Strada Morii – Strada 1 Decembrie 1918 – intersecția cu strada Hermann Oberth – Piața Hermann Oberth – Strada Turnului – Piața Cetății.

De asemenea, pentru fluidizarea traficului auto şi suplimentarea numărului locurilor de parcare în perioada 25-29 iulie 2019, circulaţia rutieră se va desfăşura într-un singur sens pe străzile: Anton Pann, Simion Bărnuţiu, Mărăşeşti, Crinului, Ecaterina Teodoroiu și Ecaterina Varga.

The post 25-29 iulie: Festivalul Sighişoara Medievală 2019 vine cu restricții de circulație appeared first on Realitatea de Mureș.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: 25-29 iulie: Festivalul Sighişoara Medievală 2019 vine cu restricții de circulație

Credit autor: Bogdan Brad.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button