În cursul nopții trecute, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureș au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea unor situații de risc, în vederea menținerii unui climat optim de ordine și siguranță publică.
Activitățile s-au desfășurat pe raza municipiului Târgu Mureș, Târnăveni, la Luduș și în localitatea Miheșu de Câmpie.
S-a acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor săvârșite cu violență, identificarea persoanelor urmărite în temeiul legii și a celor care nu respectă prevederile legale și prevenirea și combaterea faptelor săvârșite pe linie rutieră, cu accent pe depistarea persoanelor care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.
Acțiune nocturnă a Poliției în județul Mureș at Punctul
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: Acțiune nocturnă a Poliției în județul Mureș
Credit autor: Punctul.
