Știri

ATENTIE! Institutia din Mures cu cei mai multi incompetenti?!

Multe acte ilegal emise, conform judecătorilor…

Institutia la care ne referim este chiar Prefectura Mures, care a emis doar in aceasta vara 5 acte (ordine de prefect) declarate ilegale de către judecători.

Ultimul act emis de prefectura este cel prin care a fost constatată încetarea mandatului de primar al municipiului Reghin al Mariei Precup, emis după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat decizia de incompatibilitate şi de conflict de interese dată de ANI în 23 noiembrie 2015.

Instanţa a anulat, prin hotărâre definitivă, ordinul de prefect şi a dispus repunerea Mariei Precup în situaţia anterioară, cu plata drepturilor salariale cuvenite, începând cu data emiterii ordinului menţionat şi până la reluarea funcţiei de primar al municipiului Reghin.

Acelasi lucru s-a întâmplat și cu alte 4 acte emise de prefect care confirmau excluderea consilierilor locali penelisti din CL Tirgu Mures, acte declarate deasemenea ilegale de către judecători.

ACUM, fie vorbim de cei mai incapabili juriști, toți adunați la Prefectura Mures, fie de greseli intenționate in emiterea actelor, tocmai pentru a fi anulate de instanța, având în vedere că în toate cele 5 cazuri ar putea exista interese ale prefectului PSD pentru anularea acestora, in special in cel de repunere in functie a colegei de partid, la primăria Reghin, dar si a celor 4 consilieri apropiați de ALDE Mures, partenerul PSD la guvernare.

IMPORTANT de precizat că Prefectura Mures este condusa de prefectul Mircea Dusa, instalat in functie de PSD. Acesta, de origine din județul Harghita, e greu de acuzat de incapabilitate in emiterea unor astfel de acte, deținând încă de mic functie de conducere in institutii publice, chiar de pe vremea comunismului, perioada in care a deținut diverse poziții în Consiliul Popular Toplita.

MS / Foto: colaj arhiva


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: ATENTIE! Institutia din Mures cu cei mai multi incompetenti?!

Credit autor: ms.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button