Știri

Biserica Leproşilor din Sighişoara ne aminteşte de rigorile carantinei pe viaţă din Evul Mediu

Biserica Leproşilor din Sighişoara ne aminteşte de rigorile carantinei pe viaţă din Evul Mediu

După mai bine de 500 de ani de când au fost instituite primele reguli de carantină organizată pe teritoriul Sighişoarei, o istorie mai puţin ştiută, cea a “Bisericii Leproşilor”, ne arată cum oamenii care se îmbolnăveau de o boală contagioasă care făcea ravagii şi în Evul Mediu, lepra, se retrăgeau în izolare totală, chiar şi până la sfârşitul vieţii, pentru a nu-i îmbolnăvi pe semenii lor sănătoşi.

“În Evul Mediu, Sighişoara a avut două instituţii spitaliceşti, una a fost atestată documentar în anul 1461, era în piaţa de jos a oraşului, lângă o biserică a spitalului, care a existat până în 1889, când a fost dărâmată.

Biserica Leproşilor din Sighişoara ne aminteşte de rigorile carantinei pe viaţă din Evul Mediu at


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Biserica Leproşilor din Sighişoara ne aminteşte de rigorile carantinei pe viaţă din Evul Mediu

Credit autor: Punctul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button