Știri

Bolojan: România formează anual 7.000 de medici, dar numai 1.500 ajung să fie angajați în sistemul public

Premierul Ilie Bolojan a avertizat că numărul absolvenților facultăților de Medicină este mult mai mare decât capacitatea sistemului public de sănătate de a-i angaja. România pregătește anual aproximativ 7.000 de medici, însă numai între 1.000 și 1.500 obțin, la finalul rezidențiatului, un post în sistemul public.
Potrivit premierului, jumătate dintre studenții la Medicină sunt școlarizați pe locuri finanțate de stat, iar dintre cei aproximativ 7.000 de absolvenți, între 4.000 și 5.000 promovează concursul de rezidențiat. După încheierea perioadei de pregătire, doar o mică parte reușește însă să se angajeze în spitalele publice.
Ilie Bolojan a atras atenția și asupra distribuției inegale a personalului medical. În marile centre universitare există o competiție puternică pentru ocuparea posturilor, în timp ce spitalele din orașele mici și din județele mai puțin dezvoltate se confruntă cu un deficit important de medici.
Premierul consideră că autoritățile și universitățile de Medicină trebuie să analizeze mai atent numărul locurilor disponibile și necesarul real al sistemului sanitar. Acesta a precizat că în spitalele publice din România lucrează aproximativ 27.000 de medici, în timp ce cheltuielile din sănătate au crescut de patru ori, fără ca pacienții să constate o îmbunătățire proporțională a serviciilor.
România are unul dintre cele mai ridicate niveluri de absolvenți de Medicină raportat la populație dintre țările OCDE.
Punctul


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Bolojan: România formează anual 7.000 de medici, dar numai 1.500 ajung să fie angajați în sistemul public

Credit autor: Punctul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button