
Cadrele didactice din județul Mureș care vor să devină directori sau directori adjuncți de școală au de acum posibilitatea să se înscrie în competiție. Inspectoratul Școlar Județean Mureș a anunțat că s-a deschis platforma electronică dedicată concursului pentru ocuparea funcțiilor de conducere din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, sesiunea august – decembrie 2026.
Înscrierile se fac exclusiv online, prin intermediul platformei naționale concursdirectori.edu.ro, unde candidații trebuie mai întâi să își creeze un cont, folosind o adresă de e-mail personală, și apoi să încarce dosarul de concurs. Un aspect esențial, pe care candidații trebuie să îl rețină, este termenul: contul poate fi creat și validat, iar dosarele pot fi depuse doar până la data de 2 octombrie, ora 23:59. După acest termen, formularul de înscriere se închide, iar cei care nu au reușit să transmită dosarul la timp vor fi descalificați.
Concursul se desfășoară pe baza unei metodologii naționale, aprobată prin ordin al ministrului educației, care stabilește condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un candidat. Printre acestea se numără faptul că persoana trebuie să fie titular în învățământul preuniversitar, cu contract pe perioadă nedeterminată, să fi obținut calificativul „Foarte bine” în ultimii doi ani școlari și să nu fi fost sancționată disciplinar în ultimul an.
Dosarul de înscriere cuprinde până la 14 documente, dintre care câteva sunt opționale, în funcție de situația fiecărui candidat.
Punctul
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: Concurs pentru directorii de școli din Mureș: platforma de înscriere s-a deschis
Credit autor: Maria Manu.

