O fotografie de arhivă din Târgu Mureș spune, fără să ridice vocea, mai mult decât multe dezbateri de azi despre mobilitate urbană. Pe trotuare se văd oameni mergând liniștiți, îmbrăcați elegant, vorbind între ei, ocupând firesc spațiul public. Nu apar coloane nesfârșite de mașini, nu se simte graba agresivă a unui oraș sufocat de trafic, iar strada pare să aparțină, înainte de toate, oamenilor.
Imaginea surprinde o realitate care astăzi pare aproape incredibilă: locuitorii reușeau să ajungă la școală, la serviciu, la cumpărături sau la plimbare mai ales pe jos și, în cel mai rău caz, cu autobuzul. Nu pentru că viața era mai ușoară, ci pentru că orașul era trăit altfel. Distanțele uzuale erau parcurse firesc, mersul pe jos nu era considerat o pedeapsă, iar transportul public era parte din ritmul normal al comunității.
În fotografie, trotuarul este viu. Oamenii nu doar traversează orașul, ci îl locuiesc. Socializarea era reală, directă, firească. Copiii mergeau spre școală, adulții spre lucru, iar strada nu era dominată de metal, claxoane și nervi. Tocmai aici stă întrebarea incomodă pentru prezent: ce am câștigat, dacă am ajuns să depindem de mașină chiar și pentru drumuri care altădată se făceau firesc pe jos?
Punctul
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: Cum reușeau târgumureșenii să ajungă la școală sau la serviciu pe jos ori, cel mult, cu autobuzul, iar traficul să nu fie o problemă?
Credit autor: Punctul.
