
Școala Waldorf din Târgu Mureș a găzduit, miercuri, 30 septembrie, o zi dedicată educației pentru mediu, în cadrul programului „Săptămâna Verde”. Elevii au participat la activități adaptate vârstei, prin care au descoperit regulile colectării separate, reciclării și protejării mediului.
Pentru copiii din clasele 0–4 a fost organizat un joc interactiv care a reprodus întregul proces de colectare și sortare a deșeurilor. Fiecare clasă a fost împărțită în șapte echipe, dintre care șase au reprezentat diferitele fracții de deșeuri.
Elevii și-au construit propriile „autospeciale” de colectare, după care au avut misiunea de a identifica și colecta, de pe o hartă a municipiului Târgu Mureș, cartonașele cu deșeurile corespunzătoare fracției repartizate.
Cea de-a șaptea echipă a avut rolul unei stații de transfer și sortare. Copiii au verificat „transporturile” și au stabilit dacă deșeurile fuseseră colectate corect. Atunci când au descoperit obiecte puse în categoria greșită, transportul a fost refuzat, iar colegii au trebuit să își corecteze greșelile.
Elevii claselor 5–8 au participat, la rândul lor, la prezentări interactive despre colectarea separată, economia circulară, importanța sortării și reciclării, dar și despre modul în care tehnologia și sistemele informatice sunt folosite într-un serviciu modern de salubritate.
Punctul
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: Elevii Școlii Waldorf din Târgu Mureș au învățat prin joc cum se colectează corect deșeurile
Credit autor: Punctul.

