
Asociația Chinologică a Județului Mureș organizează, în perioada 18-20 septembrie, cea mai recentă ediție a manifestării chinologice de amploare pe care o găzduiește anual, în incinta Complexului Weekend din Târgu Mureș. Evenimentul se desfășoară sub egida Federației Chinologice Internaționale și are, în acest an, o temă legată de „Dracula”.
Manifestarea este alcătuită din trei expoziții internaționale, numite „Mureș Dog Show”, „Dracula Dog Show” și „Transilvania Dog Show”, la care se adaugă trei expoziții naționale și alte trei expoziții de club, dedicate special teckelilor, terrierilor, retrieverilor și câinilor de apă.
Organizatorii anunță o participare record, atât ca număr de concurenți, cât și ca diversitate de țări din care aceștia provin. Peste 1.000 de arbitraje sunt programate să aibă loc în fiecare zi a evenimentului, iar concurenți din peste 32 de țări europene și-au confirmat deja prezența la Târgu Mureș.
Rase rare, printre cele expuse
Vizitatorii vor putea vedea la eveniment aproximativ 150 de rase de câini, printre care se numără și rase considerate foarte rare pe plan internațional, precum Ciobănescul de Picardia, Ciobănescul de Bergamo, Mastiful Spaniol, Broholmerul, Ciobănescul de fermă danez-suedez, Bulldogul Continental, Canadian Eskimo Dog, Spitzul de Norrbotten, Câinele Coreean Jindo, Yakutskaya Laika, Tazy-ul kazah, Spinone-ul italian sau Barbet-ul.
Punctul
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: Expoziție canină de talie europeană – Dracula Dog Show revine la Târgu Mureș
Credit autor: Maria Manu.
