
Guvernul României a adoptat, în ședința de astăzi, o hotărâre prin care se modifică anexele la actul normativ care stabilește domeniile și programele de studii universitare de master acreditate, precum și numărul maxim de studenți care pot fi înmatriculați în anul universitar 2026-2027.
Decizia vine în urma evaluărilor realizate de Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) în perioada aprilie-iulie 2026, dar și ca răspuns la solicitările venite direct din partea universităților, prin hotărâri ale senatelor acestora.
Ce se schimbă, concret
Potrivit documentului, ARACIS a evaluat 110 domenii de studii universitare de master, dintre care 95 aparțin unor universități de stat, iar 15 unor universități particulare acreditate. La nivel de programe, au fost evaluate 345, din care 298 provin din universități de stat și 47 din universități particulare.
În urma acestui proces, au fost acreditate 12 domenii complet noi – șase în cadrul unor universități de stat și șase la universități particulare. De asemenea, a fost acreditat și un program de masterat integrat, evaluat printr-o metodologie europeană specială, în cadrul unei universități de stat. Iată și cifrele pentru universitățile mureșene.
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade”
Universitatea de Arte Târgu Mureș
Universitatea „Dimitrie Cantemir”
Universitatea „Sapienția” Cluj Napoca
Punctul
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: Guvernul a aprobat cifrele de școlarizare pentru UMFST, UAT, Cantemir și Sapienția
Credit autor: Maria Manu.
