Știri

INUNDAȚII! Este stare de ALERTĂ în Mureş după ce digul a cedat! Familii evacuate și sute de case in pericol! VIDEO

Sute de hectare de terenuri agricole inundate…

Se munceşte la foc continuu după ce digul vechi de mai bine de jumătate de secol din comuna Sânpaul, care ţinea în frâu apele râului Mureş, a cedat pe o porţiune de câţiva metri. Aproape 200 de case sunt în pericol să fie măturate de ape după ce în zonă a plouat fără încetare. Două familii au fost deja evacuate. Râul ieşit din matcă a inundat deja sute de hectare de terenuri agricole.

Este mobilizare generală în comuna Sânpaul. Din mână în mână, alături de salvatorii ISU, oamenii cară saci de nisip, pentru a ridica un baraj de protecţie împotriva apelor revărsate. A plouat fără oprire aici, iar digul de apărare de pe râul Mureş a cedat.

Un dig mai vechi, realizat prin anii ’60, a fost rupt de către ape şi o zonă importantă din comună a fost inundată, au fost inundate peste o sută de hectare de teren arabil şi peste 200 de hectare de păşune şi sigur că există pericolul ca apa să intre în casele care sunt în această zonă.

E apă cât vezi cu ochii pe terenurile din împrejur. Două familii au fost deja evacuate, iar autorităţile au convocat Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă.

Simon Istvan, primarul comunei Sânpaul: De obicei apa nu ieşea niciodată, nu este o zonă inundabilă. Încercăm, după ce se retrage, automat să punem ceva pământ, să salvăm situaţia. Sper să refacem acest dig, pentru că altfel riscăm să fie în pericol în jur de 200 de case.

Autorităţile au anunţat că debitul râului Mureş este deja în scădere, iar după retragerea apelor, urmează să se stabilească şi valoarea totală a pagubelor.

AZI! Interventie dupa ce digul a cedat si apa a ajuns in curtile muresenilor! Detalii, aici: https://bit.ly/30Bdwig

Publicată de Mures Stiri pe Miercuri, 22 mai 2019

Sursa: observator.tv / Foto/video: ISU Mures


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: INUNDAȚII! Este stare de ALERTĂ în Mureş după ce digul a cedat! Familii evacuate și sute de case in pericol! VIDEO

Credit autor: ms.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button