Știri

Majestatea Sa Margareta la Medex: Partea spirituală în tratament este ceva nou, cred, pentru România

Majestatea Sa Margareta a declarat, miercuri, în timpul vizitei sale la Spitalul Medex din Sângeorgiu de Mureş, unul dintre cele mai moderne spitale oncologice din Europa de Est, realizat în urma unei investiţii de 33 milioane de euro, că pe lângă partea tehnică, partea spirituală aplicată în tratament este ceva nou pentru România.
„Aţi vorbit despre partea spirituală. Ştiu tot ce aţi făcut aici, şi se vede şi tehnic, dar spiritual este ceva nou, cred, pentru România şi este ceva absolut esenţial pentru tratament holistic şi pentru succesul tratamentului”, a declarat Majestatea Sa Margareta, la finalul vizitei.
Alteţa Sa Regală Principele Radu a precizat că vizitele pe care reprezentanţii Casei Regale le fac în comunităţile din ţară şi din Republica Moldova, nu au ca scop intenţia de a tăia panglici inalgurale sau realizarea de fotografii frumoase.
„Vrem să ne asigurăm că fibra naţiunii române, în comunităţile ei de acasă, reuşeşte să facă faţă atâtor dificultăţi pe care omenirea le are astăzi şi reuşeşte să meargă înainte cu bine într-o lume care e atât de grea. Deci, ne ducem la administraţia locală şi încercăm să vorbim cu edilii oraşului şi judeţului dumneavoastră pentru a vedea cum am putea noi să inspirăm, să încurajăm sau să sprijinim aducerea la zi a vieţii demne a oamenilor, un lucru destul de greu de făcut în zilele noastre”, a arătat ASR Principele Radu.
Punctul.ro


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Majestatea Sa Margareta la Medex: Partea spirituală în tratament este ceva nou, cred, pentru România

Credit autor: Punctul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button