REALITATE. Muresul se afla in grupul judetelor cu putere de cumparare sub media nationala!

realitate.-muresul-se-afla-in-grupul-judetelor-cu-putere-de-cumparare-sub-media-nationala!

Grupul judeţelor cu putere de cumpărare sub media naţională este completat de Satu-Mare, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Harghita, Covasna, Bacău, Iaşi, Brăila, Tulcea, Vâlcea, Dolj, Caraş-Severin, Gorj, Sălaj, Mureş, se arată in studiul anual GfK privind puterea de cumpărare în Europa pentru 2018, realizat în 42 de ţări europene..

Judeţele situate aproape de nivelul mediei pe ţară din punctul de vedere al puterii de cumpărare sunt acelea care includ oraşe aflate în competiţia dezvoltării: Prahova, Argeş, Constanţa, Alba şi Arad. Aici se prefigurează creşteri economice notabile, ele servind drept sateliţi ai marilor centre economice şi beneficiază de investiţiile jucătorilor care îşi reamplasează activităţile în proximitatea marilor centre economice care devin neîncăpătoare (Cluj, Timişoara, Braşov).

”Tot aceste oraşe ocupă locuri de top la absorbţia fondurilor europe şi la dezvoltarea infrastructurii. Arad şi-a asigurat un număr foarte mare de conexiuni de transport cu reţeaua europeană de drumuri, în timp ce Alba Iulia este lider naţional absolut în rândul oraşelor inteligente din ţară, cu cele mai multe proiecte smart city implementate”, se mai arată în studiu.

Grupul judeţelor cu putere de cumpărare peste medie debutează cu Braşov şi Sibiu. De mai mulţi ani aici se configurează o nouă zonă industrială a ţării care atrage masiv investiţii.

Braşov s-a dezvoltat pe mai multe segmente de piaţă, în principal pe imobiliare şi Business Service, datorită numărului de oameni cu deprinderi tehnice şi abilităţi lingvistice, a poziţionării geografice centrale, a costurilor mai scăzute faţă de alte locaţii şi a condiţiilor foarte bune de trai. Totodată, judeţul deţine cele mai multe parcuri industriale din ţară (10), după Prahova (15) şi Cluj (11), iar dezvoltarea industriei automotive şi retail a generat şi un boom al construcţiilor rezidenţiale. Astfel, în 2017 s-a finalizat cel mai mare număr de locuinţe în ansambluri rezidenţiale din istoria postdecembristă a Braşovului.

Sibiu, la rândul său, a devenit un magnet pentru investitorii care vin în România, fiind atractiv pentru industria auto şi IT. Cel mai mare angajator industrial din judeţ şi gigantul în industria auto – Continental – şi-a extins investiţia în 2018, urmat de alţi jucători mari (Kika Automatizare) care îşi transferă activităţile în această regiune.

Cluj, Timiş şi Ilfov, în frunte cu Bucureştiul sunt polii tradiţionali de dezvoltare ai ţării, unde puterea de cumpărare e cu cel puţin 20% peste media pe ţară. Aceste zone îşi menţin stabile ritmurile de dezvoltare şi au calitatea de ”difuzori” de investiţii pentru zonele din proximitate, aducându-le corecţii pozitive.

În general, motivele pentru care se dezvoltă oraşele în afară de Bucureşti ţin de forţa de muncă ieftină şi educată. Industriile care au găsit cele mai bune oportunităţi în astfel de oraşe sunt industria componentelor auto, IT şi Business Service. Un alt factor important este infrastructura de transport.

”Se estimează că Sibiu, Braşov, Arad, Constanţa şi Alba Iulia sunt oraşele care în curând vor cunoaşte o dezvoltare mai mare decât Bucureştiul, tocmai pentru că au o infrastructură bună, dar şi centre universitare care să formeze piaţa forţei de muncă. Nu în ultimul rând, un alt factor care schimbă harta dezvoltării locale este dinamica costurilor – zonele clasice de dezvoltare devin scumpe pentru noii investitori (cazul Clujului care are în 2019 cele mai scumpe terenuri de spaţii industriale din ţară), iar asta îi determină să se orienteze spre zonele mai puţin explorate ale ţării”, spun autorii studiului.

Sursa: news.ro / Foto: colaj arhiva


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: REALITATE. Muresul se afla in grupul judetelor cu putere de cumparare sub media nationala!

Credit autor: ms.

Recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.