
*Cei care ne salvează viețile pot să lucreze fără teamă: A intrat în vigoare Legea nr. 166/2026, care întărește protecția personalului medical
Salut cu bucurie intrarea în vigoare a Legii nr. 166/2026, pentru modificarea art. 652 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, o lege pe care am susținut-o și votat-o și al cărei coinițiator sunt. Este o lege necesară, care transmite un mesaj ferm: violența, amenințările și agresiunile împotriva personalului din sănătate nu pot deveni parte din normalitatea sistemului medical românesc.
Într-un spital, într-un cabinet medical, într-un centru de permanență sau într-o altă unitate sanitară, medicul, asistentul medical, personalul auxiliar și ceilalți angajați trebuie să poată lucra fără teama că pot deveni victime ale violenței.
Noua lege extinde protecția juridică asupra personalului medical, auxiliar sanitar și nemedical care își desfășoară activitatea în unități publice sau private de asistență medicală, indiferent de forma de exercitare a profesiei. Protecția se aplică atât faptelor săvârșite în timpul exercitării funcției, cât și celor comise pentru fapte îndeplinite în exercițiul funcțiunii.
Sancțiunile sunt clare și ferme: amenințarea este pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau amendă, lovirea sau alte violențe cu închisoare de la 1 la 5 ani, iar vătămarea corporală cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Punctul
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: Senatorul PSD Mureș Lucian Mărginean: „Nu putem cere performanță și sacrificiu de la oamenii din sănătate dacă nu le oferim, în același timp, siguranță și protecție”
Credit autor: Punctul.
