Știri

Universităţile din Târgu Mureş şi instituţii preuniversitare, competiţie cu 100 de creaţii artistice pe tema francofoniei

Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie “George Emil Palade” din Târgu Mureş, Universitatea de Arte Târgu Mureş şi instituţii din mediul preuniversitar au participat, luni, la o competiţie cu ocazia Zilei Internaţionale a Francofoniei, în care au fost înscrise 100 de creaţii artistice pe această temă.
“Câteva zeci de studenţi de la UMFST G.E. Palade Târgu Mureş sunt printre cei 321 de milioane de francofoni, care livrează miliarde de conţinuturi culturale. Astăzi, 100 de creaţii artistice, având ca tematică inspiraţională cuvinte francofone, marchează competiţia organizată la Târgu Mureş cu ocazia Zilei Internaţionale a Francofoniei, eveniment care reuneşte Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie ‘George Emil Palade’ din Târgu Mureş, Universitatea de Arte din Târgu-Mureş şi instituţii din mediul preuniversitar.
Universităţile din Târgu Mureş şi instituţii preuniversitare, competiţie cu 100 de creaţii artistice pe tema francofoniei at


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Universităţile din Târgu Mureş şi instituţii preuniversitare, competiţie cu 100 de creaţii artistice pe tema francofoniei

Credit autor: Punctul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button