
Comuna Voivodeni din județul Mureș va găzdui, în perioada 7–8 noiembrie 2026, Transylvania Dryland Cup, o competiție dedicată sporturilor canine, care va reuni echipe formate din sportivi și câinii lor. Evenimentul este organizat de Outdoor Addicts Sled Dogs, în colaborare cu Primăria Comunei Voivodeni.
Timp de două zile, participanții își vor demonstra viteza, rezistența și coordonarea în mai multe probe sportive: atelaje trase de câini, bikejoring și canicross.
Spre deosebire de competițiile tradiționale de sănii trase de câini, întrecerile de tip „dryland” se desfășoară pe teren fără zăpadă, folosind vehicule speciale cu roți, biciclete sau alergarea alături de câine.
La proba de bikejoring, câinele aleargă în fața biciclistului și contribuie la tracțiune, în timp ce canicrossul presupune alergarea sportivului împreună cu câinele, cei doi fiind conectați printr-o linie elastică.
Înscrierile pentru competiție au fost deschise, iar taxele de participare sunt de 120 de lei pentru primul start, 60 de lei pentru al doilea și 30 de lei pentru al treilea.
Organizatorii îi invită și pe spectatori să participe la eveniment, pentru a descoperi aceste discipline sportive și relația specială dintre câini și conductorii lor.
Competiția reprezintă și o oportunitate de promovare a comunei Voivodeni, printr-un eveniment sportiv mai puțin obișnuit în județul Mureș, care îmbină mișcarea în aer liber, natura și pasiunea pentru animale.
Punctul
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: Voivodeni găzduiește Transylvania Dryland Cup, o competiție spectaculoasă de atelaje trase de câini
Credit autor: Punctul.
