Administrație

Viorica Dăncilă (PSD) propune Pactul naţional pentru bunăstarea românilor

Premierul Viorica Dăncilă, preşedintele PSD, a anunţat vineri că propune partidelor parlamentare semnarea Pactului naţional pentru bunăstarea românilor, menţionând că acesta trebuie să fie garanţia politică a continuării creşterii nivelului de trai în perioada următoare.
“Am vazut cu toţii în ultima perioadă nenumărate propuneri de pacte şi acorduri. Partidele şi candidaţii vorbesc între ei despre cum să joace jocul politic, se ceartă, negociază şi eşuează lamentabil în faţa românilor. Pentru că niciuna din aceste iniţiative nu are impact şi finalitate pentru oameni. Niciuna nu a fost gândită în interesul românilor, niciun astfel de acord nu s-a concretizat într-o măsura menită să facă bine societăţii, să aducă o creştere a nivelului de trai ori vreo formă de progres în viaţa de zi cu zi. Eu astăzi propun, în faţa dumneavoastră, singurul pact pentru cetăţeni, singura înţelegere pe care merita să o facă forţele politice din România: aceea a bunăstării românilor”, a scris Dăncilă pe Facebook.
Ea a susţinut că “România are a doua cea mai mare creştere economică din Europa”, iar “salariile şi pensiile au crescut cu un ritm fără precedent”.
Dănilă a adăugat că au crescut salariul minim pe economie, salariile medicilor şi ale profesorilor, precum şi salariile din construcţii, iar la 1 septembrie punctul de pensie s-a majorat cu 15% şi a crescut pensia minimă garantată.
“Având în vedere istoricul şi practica guvernelor de dreapta de a tăia veniturile românilor şi ţinând cont de afirmaţiile din ce în ce mai dese ale unor lideri politici care anunţă că vor impune din nou măsuri de austeritate şi regres social, propun partidelor parlamentare semnarea Pactului naţional pentru bunăstarea românilor, care trebuie să fie garanţia politică a continuării creşterii nivelului de trai al românilor în perioada următoare. Vreau ca oamenii să primească o minimă asigurare scrisă din partea întregii clase politice că nu li se vor tăia salariile şi pensiile, aşa cum s-a făcut în guvernarea 2010-2012”, a mai scris Viorica Dăncilă.
Ea a adăugat că este prima care semnează acest pact, “având credinţa că România trebuie să-şi onoreze obligaţia de bază către cetăţeni, de a le asigura bunăstarea şi un trai decent”.
“Îmi asum în faţa dumneavoastră acest lucru şi aştept de la toţi cei care vin şi cer voturi să dea dovadă de acelaşi curaj al asumării, astfel încât, oricine ar ajunge la guvernare, măsurile de sprijin să fie continuate, iar românii să nu mai fie niciodată sacrificaţi”, a conchis premierul.

Conţinutul Pactului:

“Noi, formațiunile politice cu reprezentare în

Parlamentul României – Legislatura 2016-2020,

Partidul Social Democrat,

Partidul Național Liberal,

Uniunea Salvați România,

Partidul Alianța Liberalilor și Democraților,

Partidul Pro România,

Uniunea Democrată Maghiară din România,

Partidul Mișcarea Populară

și Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale din Camera Deputaților,

Luând în considerare încrederea cu care ne-au învestit cetățenii români pentru a le reprezenta interesele,

Ne angajăm în fața acestora să respectăm prevederile prezentului Pact, document care urmărește realizarea pe termen lung a consensului politic privind menținerea în vigoare a unui set de măsuri esențiale pentru creșterea nivelului de trai în România.

Ne angajăm în fața cetățenilor României să nu aducem atingere în niciun fel bunăstării românilor pe care îi reprezentăm, indiferent dacă vom fi la guvernare sau în opoziție.

Astfel, noi, partidele semnatare ale prezentului PACT,

Cu privire la PENSIILE ROMÂNILOR,

Ne angajăm să NU susținem modificarea / amânarea aplicării articolelor din Legea Pensiilor care prevăd: majorarea punctului de pensie de la 1 septembrie 2020 la 1775 lei, creșterea nivelului indemnizației minime la 775 lei începând cu 1 septembrie 2020 și recalcularea pensiilor.

Cu privire la SALARIILE ROMÂNILOR,

Ne angajăm să NU susținem modificarea / amânarea aplicării articolelor din Legea Salarizării care prevăd: majorarea salariilor din întregul sistem public, prevăzută la 1 ianuarie 2020 și 1 ianuarie 2021, majorarea salariilor din Educație de la 1 septembrie 2020, acordarea de vouchere de vacanță și indemnizații de hrană, acordarea de sporuri, prime și bonusuri.

Cu privire la SUSȚINEREA FACILITĂȚILOR PENTRU IMM-URI,

Ne angajăm să NU susținem modificarea / amânarea aplicării articolelor din Codul Fiscal care vizează impozitarea întreprinderilor mici și mijlocii cu cifra de afaceri anuală mai mică de 1 milion de euro.

Cu privire la SISTEMUL DE IMPOZITARE,

Ne angajăm să NU susținem modificarea / amânarea aplicării articolelor din Codul Fiscal care vizează nivelul de impozitare al persoanelor fizice și juridice care desfășoară activități independente.

Cu privire la ANTREPRENORII DEBUTANȚI,

Ne angajăm să CONTINUĂM aplicarea anuală a Programului Start -Up Nation privind acordarea de granturi în valoare de 200.000 lei pentru un număr de 10.000 de firme debutante.

Modificări asupra actelor normative menționate pot fi inițiate sau acceptate de către semnatarii acestui Pact strict în sensul îmbunătățirii sau acordării de facilități suplimentare beneficiarilor, fără a afecta în niciun fel drepturile oamenilor și angajamentele luate în fața acestora.”

(www.agerpres.ro, Redacţia)

Post-ul Viorica Dăncilă (PSD) propune Pactul naţional pentru bunăstarea românilor apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Viorica Dăncilă (PSD) propune Pactul naţional pentru bunăstarea românilor

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button