Cultură

15 unităţi de învăţământ din Harghita nu au autorizaţie de funcţionare

15 unităţi de învăţământ din Harghita nu au autorizaţie sanitară de funcţionare la începutul anului şcolar, în cele mai multe dintre cazuri existând în derulare proiecte de modernizare, arată datele furnizate AGERPRES de prefectul Harghitei, Jean-Adrian Andrei.

Acesta a punctat faptul că lucrările de igienizare au fost finalizate în toate şcolile din judeţ şi a fost asigurat combustibilul solid în proporţie de 94 la sută, acolo unde şcolile nu au încălzire centralizată.

În ceea ce priveşte centralele termice, au fost efectuate reviziile tehnice periodice, iar în localităţile unde existe centrale proprii pe gaz, nu au fost semnalate probleme.

Potrivit datelor furnizate de primării, împrejmuirea unităţilor de învăţământ s-a realizat în proporţie de 98 la sută.

Din punct de vedere al autorizării de securitate de la incendiu, situaţia comparativă din ultimii trei ani relevă faptul că problema a fost conştientizată la nivelul unităţilor administrativ teritoriale, astfel că în mediul urban şcolile sunt autorizate în proporţie de 91 la sută, iar în mediul rural, de 89 la sută, a mai spus Jean-Adrian Andrei.

The post 15 unităţi de învăţământ din Harghita nu au autorizaţie de funcţionare appeared first on Radio Romania Targu Mures.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: 15 unităţi de învăţământ din Harghita nu au autorizaţie de funcţionare

Credit autor: MIRELA ROTAR.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button